Primul pas, pragul, inițierea, deflorarea, dezvirginarea
Ensimmäinen askel, kynnys, initiaatio, defloraatio
Det första steget, tröskeln, initiering, defloration
.
.
În viață, totul are un început, în toate se face primul pas, la propriu sau la figurat.
kaikella on ensi kertansa ● toate au un început ■ de har alla en början
Cât de importantă este „prima dată” în viața fiecăruia.
Avem oare imprimat în gene că odată ce „primul pas” a fost făcut, apoi totul să devină rutină. De exemplu mersul pe bicicletă, înotul, coitul (copulația, raportul sexual), vânătoarea, furatul, omorul, crima. Tot așa încep și viciile curente, fumatul, băutul, drogurile, cartoforia, patima jocurilor de noroc și multe altele.
EXPERIENȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de cunoștințe într-un domeniu de activitate achiziționate în procesul practicii îndelungate. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică. 2) Rezultat al interacțiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conștiință. 3) Procedeu de cercetare în știință constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiment.
EXPERIENT, -Ă adj. 1. activ, întreprinzător. 2. cu experiență, priceput. (< lat. experiens)
EXPERIMENTAT, -Ă, experimentați, -te, adj. Care posedă multă experiență într-un domeniu, priceput; p. ext. care a trecut prin multe încercări; încercat.
.
Din totdeauna copii s-au jucat de-a soldații, de-a războiul, că săbii de lemn sau cu soldați de plumb. Acum jocurile sunt cibernetice pe calculator, care mai de care mai distrugător. Toate jocurile astea, vechi sau noi, au un element comun, realitatea virtuală. Copilul „ucis” cu sabia de lemn se ridică teafăr și jocul continuă. Soldații de plumb căzuți pot fi ridicați la loc. Dacă pe calculator o clădire a fost distrusă sau o figură a fost „ucisă”, apăsând back(space) distrugerea sau uciderea se anulează. Acești copii ajunși în pragul tinereții când sunt puși să omoare nu realizează că, în viață, nu există back(space). Jocurile copilăriei pot să constituie doar „primul pas”.
.
Dacă prima dată are un efect pozitiv, poate duce la adicție, la dependență; dacă experiența are efect negativ, nici că vrea să o mai repete, să mai încerce o dată. Cine bea prima dată un espresso prost făcut sau mănâncă o pizză nereușită, odată ajuns în Italia nu mai vrea să le încerce pe cele „originale” pentru că „nu-i plac”.
A prinde gustul, primul pas.
Găsesc că este normală o reținere când se oferă spre degustare o mâncare deosebită, preparată din ingrediente care, în mod normal, nu sunt folosite în alimentație. În Franța, străinii se rețin să guste melci sau stridii vii peste care se stoarce lămâie. În Italia mâncatul picioarelor de broască, a „puilor de baltă” pare o oroare; la fel cu pisicile din sudul Italiei, cu câinii din Orientul Îndepărtat. Curiozitatea te împinge să guști (că n-o fi foc) și odată trecut pragul poți continua să mănânci pe îndelete și chiar să savurezi aceste „delicatese” locale. Totu-i să faci primul pas.
.
Se pare că unii pot avea o reținere genetică de a face primul pas într-o direcție care le-ar putea fi nefavorabilă. Asta se numește prudență. Pe de o parte curiozitatea te-ar împinge să încerci, narcotice, pe de altă parte prudența te îndeamnă să renunți, știind urmările posibilei dependențe.
.
Neexperimentatul se codește, experimentatul nu ezită.
.
Pe scurt spus, armata te învață să omori; dacă nu-l împuști tu (pe dușman), te împușcă el. Asta ca să-l încurajeze pe novice care ar putea ezita la „dezvirginarea” în privința omorului. Simțul de conservare își spune cuvântul. Odată trecut pragul, următorii împușcați nu mai contează. Preotul militar este instruit să evite porunca „să nu omori”, iar dacă cineva totuși întreabă, preotul are explicația gata pregătită. ca să nu intre în conflict cu doctrina militară.
Sanotaan että nuorukainen aikuistuu päivässä sodassa kun näkee ympärillä kuolema, ruumiita ym. La noi se spune că armata te face bărbat.
Linșajul, lapidarea, plutonul de execuție evită trecerea pragului, neștiindu-se care dintre ei a provocat moartea.
Plutonul de execuție poate fi format din militari sau din persoane care nu au mai ucis niciodată. Pentru a evita sentimentul de vinovăție, li se spune că doar o singură armă are gloanțe adevărate, celelalte au gloanțe oarbe; armele se aleg la întâmplare.
.
Pe un alt plan avem expresia românească „A trece pragul”, „A trece în lumea de dincolo” – a deceda, a muri
.
.
Acte criminale.
crimă, crime
- 1. Infracțiune care prezintă un grad ridicat de pericol social și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari. Delict.
- 2. Fărădelege, nelegiuire. sinonime: fărădelege nelegiuire
Oare „primul pas” se transmite cumva urmașilor? Urmașii ucigașului nu mai au, oare, nevoie de „primul pas”? „Primul pas” pentru omor este mai ușor de trecut dacă și cei dimprejur omoară.
Excepție de la „primul pas” o fac cei care au „gena crimei”. Un studiu de psihologie în care se spunea argumentat că un război se câștigă cu oameni care au „gena” crimei în comportamentul lor, ba, mai mult, că eroii sunt dintre cei mai mari psihopați, cei mai mari bolnavi psihici, fie că ucid mulți inamici, exacerbând și satisfăcând astfel instinctul criminal, fie jertfindu-se, acceptând așadar suicidul.
Se consideră că polițistele sau femeile-soldat sunt, cel mai adesea, feministe bărbătoase care provoacă suferință din plăcere. Recent, în războiul putinist din Ucraina s-a observat la unii soldați ruși instinctul animalic de a ucide din plăcere. Este situația euforică care apare imediat după trecerea pragului, după deflorare. Jocurile destructive de pe calculator i-a sensibilizat și i-a antrenat deja pentru asta.
Discuțiile despre înclinarea înnăscută spre crimă, criminalitatea genetică, discuțiile în curs sunt aprinse, oponenții susținându-și aserțiunile cu probe cât mai elocvente sau mai puțin evidente.
S-a spus că: „Nu există oameni care au crima „în sânge”. „Despre criminalitate genetică nu prea putem vorbi deocamdată, deși există studii care arată că anumite anomalii cromozomiale au fost găsite la criminali. Se vorbește de o răutate structurală, de malignitatea anumitor indivizi care, indiferent de familia bună din care provin, preferă să facă multe rele.”
„Exista studii care arată ca pulsul este mai scăzut la mulți delincvenți, ceea ce înseamnă că funcționarea creierului este mai lentă, iar de aici apare nevoia lor de stimuli. Din acest motiv, delincvenții vor provoca mereu incidente care să mențină stimulii”, susține un psiholog român.
Studiile cromozomiale au demonstrat că un cromozom suplimentar ar putea fi numit „cromozomul crimei”.
Professori Jari Tiihosen tutkimusryhmä on löytänyt yhteyden äärimmäisen väkivaltaisen käytöksen ja kahden geenimuunnoksen välillä. Tutkimuksen mukaan geenimuunnos lisää väkivaltaisen käytöksen riskiä.
Kansainvälinen tutkimusryhmä selvitti noin 900 suomalaisen rikollisen geeniperimän. Rikolliset jaettiin ryhmiin sen mukaan, miten paljon vakavia rikoksia he olivat tehneet. Tuloksista selvisi, että kahdella geenillä (MaoA – monoamiinioksidaasi A ja CDH13) on vahva yhteys erittäin väkivaltaiseen käytökseen.
MaoA-geenin vaikutus voi selittyä sen yhteydestä päihteisiin. Löydös selittää mahdollisesti sen, miksi joistakin tulee väkivaltaisia nimenomaan humalassa. Geeni nimittäin vaikuttaa keskushermoston välittäjäaineen dopamiinin hajottamiseen aivoissa. Alkoholin nauttiminen aiheuttaa nopean dopamiinin vapautumisen. Korkealla dopamiinitasolla taas on yhteys aggressiiviseen käyttäytymiseen.
Considerând cele de mai sus, n-ar fi de rău augur ca înaintea examenului de admitere la școlile de poliție să fie eliminați candidații cu tarele genetice menționate.
.
O elevă de liceu din Japonia a fost arestată după înjunghierea aleatorie a unei femei și a fiicei acesteia, ea declarând poliției că actul ei a fost o repetiție pentru a-și ucide propria familie, potrivit presei nipone. „I-am înjunghiat pentru a afla dacă pot ucide oameni”, a spus tânăra.
.
CRIMINOGENEZĂ s. f. studiu al mecanismelor care generează acte delictuale. (w)
Criminogeneza este o ramură a criminologiei care studiază ansamblul tendințelor de origine genetică sau de mediu care pot determina o persoană sau un grup de oameni să efectueze acte sau comportamente antisociale în funcție de intensitatea cu care aceste tendințe se prezintă la fiecare individ.
 |
 |
Images modified & published without permission. That’s generally permitted for non-profit or educational purposes.
Nu lipsită de importanță mi se pare vecinătatea celor trei zone, destructivitate, combativitate și vitalitate, trei trăsături strict necesare delincvenților. Aceste trei zone împreună cu alimentarea și dobândirea constituie zonele parietale care, în imagine, înconjoară urechea și sunt numite ANIMAL.
Frenologia (w)
Franz Joseph Gall a fost un medic german care a elaborat teoria frenologiei la începutul secolului al XIX-lea. În viziunea sa, creierul și mintea erau unul și același lucru; creierul în sine era format din diferite structuri care corespundeau unor comportamente diferite.
Nu a greșit prea mult în privința structurii fizice a creierului, care chiar are secțiuni distincte care controlează diferite funcții, cum ar fi memoria și locomoția.
Frenologia a fost un mod popular de diagnosticare a bolilor mintale în secolul XIX. Practica presupunea citirea „umflăturilor” de pe capul unei persoane și măsurarea anumitor părți ale craniului pentru a-i descoperi trăsăturile de personalitate.
În mod surprinzător, deși a fost respinsă ca știință, frenologia a dus la numeroase descoperiri și progrese în domeniul psihiatriei. De asemenea, a fost folosită abuziv de multe ori, pentru a justifica rasismul și sclavia.
Din fericire, frenologia a dispărut în istorie la apusul secolului XIX, cu toate că în anumite părți ale lumii (de exemplu, în Anglia), a supraviețuit până în a doua jumătate a secolului XX.
.
Criminologia ne explică de ce unele persoane au o predispoziție de a purcede la acte criminale, antisociale fără reținerea dinaintea „primului pas” Probabil că sunt lipsiți de simțul responsabilității și au o conștiință precară sau nu o au deloc.
.
CRIMINOLOGIE
Frenologia, creația neurologului german Franz Iosef Gall (1758-1828) care susținea că fiecare din funcțiile psihice sunt localizate în anumite zone ale creierului, precis determinate și că ar exista o legătură între forma și modul de dezvoltare . Cu toate că rolul înaintașilor în studiile ce au legătură cu fenomenul criminalității nu poate fi negat, „pionierii” criminologiei ca știință sunt Cesare Lombroso, Enrico Ferri și Rafaele Garofalo.
Cesare Lombroso (1835 – 1909) A comparat actele și faptele criminalilor cu comportamentul animalelor, considerând că și acestea pot comite „asasinate”. Deși s-a pronunțat cu privire la teoria delincventului înnăscut și la teoria atavismului, Lombroso nu a avut capacitatea să delimiteze un nou teritoriu al științei, ideile sale fiind dirijate spre antropologia criminală. Lombroso ilustrează cercetările antropologice asupra criminalilor prin experimente, studiile comportamentului plantelor, insectelor și animalelor ucigașe în mediul natural fiind extinse și la oameni. Opiniile despre criminali proveneau parțial din aceste cercetări, astfel că, Lombroso a indicat criteriile pentru identificarea criminalilor prin identificarea stigmatelor biologice. Exersând posibilitatea de a observa în mod direct plantele, insectele și animalele ucigașe, acesta stabilește raportări la oamenii care au înclinări ucigașe naturale. În opinia lui Lombroso, numărul criminalilor este unul redus și astfel ei sunt ușor de identificat și pedepsit, societatea având posibilitatea să-și perfecționeze metodele de a riposta la actele prejudiciabile. Studiul criminalului are la bază analiza caracteristicilor morfologice ale oaselor și organelor criminalilor, prin compararea unor măsurători concrete. Înțelegerea și identificarea criminalului este legată de mediul natural (biologic, familial, social etc.), având astfel posibilitatea de a înțelege devenirea sa. Tezele cuprind embriologia delictului la organismele inferioare, la copii, precum și prostituția și nebunia morală la sălbatici.
Contrazicând opiniile juriștilor care invocau justiția divină, eternă, Cesare Lombroso apreciază că, actele considerate criminale, în mediul în care se produc au un caracter firesc, natura dând dovadă de insensibilitate și imoralitate. Lombroso subliniază că, aceste stări la animale au ca explicație manifestarea eredității, a structurii organice sau sunt impuse de concurența vitală, apreciind ca fiind „logice” actele de lapidare a animalelor homicide, în perioada Evului Mediu. Analizând delincvenții născuți cu anomalii cerebrale la speciile de animale domestice docile, apreciază că, tendința criminală apare ca urmare a unor alterații congenitale cerebrale (depistând rezistența la disciplină a unor animale din cauza dobândirii agresivității ereditare). Crima este provocată de mai multe pasiuni, în sensul că, atât la animale, cât și la oameni poate să fie comisă din antipatie.
Teoria atavismului dezvoltată de Cesare Lombroso arăta că individul este sclavul și nu stăpânul moștenirii sale biologice. Germenii comportamentului deviant, ai nebuniei morale pot fi regăsiți, în concepția autorului indicat, la fetus, urmând să fie amplificate la adult (teoria criminalului înnăscut). Lombroso a efectuat măsurători ale capului, a urechilor, a sternului, mâinilor, unghiilor, dinților, a organelor genitale, stabilind gradul de sensibilitate și apetitul spre obscenitate. A susținut teoria unor stigmate corporale (organice) la criminalii aflați în penitenciare. A încercat să demonstreze (nu întotdeauna cu succes) că diferențele în fizionomia criminalilor (aspectul și mărimea cutiei craniene spre exemplu) influențează perceperea realității. Presupunea că tipul criminal are ochii scoși din orbite și injectați, prezintă mandibule solide, proeminente, nasul mare și coroiat, fruntea îngustă și păroasă. Lombroso a încercat să cuprindă elementele de comparație bio-comportamentală a rudelor (criminalul a avut un frate hoț, o soră prostituată, mama criminală, bunicul sinucigaș, iar presupusul tată era cerșetor; criminalul care prezenta urechi cu toartă, pomeți proeminenți, ochii injectați, cap mic, dă dovadă de cruzime și insensibilitate), Lombroso a trecut ulterior, la identificarea tuturor elementelor biologice anormale (dinți inegali, ascuțiți și încălecați, organe genitale atrofiate, degetul arătător deformat, privire încrucișată, sensibil la obscenitate, crud cu cei neputincioși și cu animalele). Contestatarii teoriilor lombrosiene (Lacassagne, Goring, Topinard, Tarde și Ferri) îi refuză lui Lombroso, calitatea de cunoscător a biologiei și psihicului uman, când afirmă că, dintr-un părinte alcoolic și unul nebun se va naște întotdeauna un criminal, această exprimare reprezentând un mod superficial de judecată, deoarece teoria este contrazisă de practica socială. Precizările ulterioare, că este posibil ca un astfel de individ să nu comită crima, dar prin stigmatele sale fizice indică predispozițiile acestuia să producă fapte grave dacă vor fi stimulate, atestă lipsa de consistență a teoriei.
Controversele ireconciliabile sau intensificat de îndată ce „bandiții intelectuali” i-au întins capcane: un ziarist i-a trimis fotografiile judecătorilor de la Înalta Curte de Justiție, afirmând că sunt indivizi arestați și ar dori să le cunoască predispozițiile și înclinațiile comportamentale, iar Lombroso, după ce le-a descris stigmatele atavice (mărimea craniului, a urechilor, a nasului, poziția ochilor), i-a catalogat ca fiind criminali cu predispoziții sexuale, canibalice, homosexuale, violente, agresive, nevropatice, masturbatorice, de hoți, de escroci, iraționale, de nebunie morală – toate predispozițiile fiind considerate absolut criminale; într-o altă încercare de verificare practică a teoriei, cei mai periculoși criminali, condamnați definitiv, au fost îmbrăcați în hainele paznicilor, iar aceștia au îmbrăcat hainele pușcăriașilor. Prezentând pe scurt predispozițiile criminalilor, așa cum păreau să fie materializate în chipul fiecăruia dintre paznici, Lombroso a gafat în mod lamentabil, pentru că l-a ales pe cel mai ferit de predispoziții „chipul de înger” în persoana celui mai mârșav și temut criminal. Cu toate că multe dintre teoriile enunțate de Lombroso nu au un fundament științific real și sunt contestate de criminologia modernă, nu poate fi negat rolul său în studiul criminalului și al crimei, în stabilirea unor metode logice de înțelegere a tipului criminal.
Enrico Ferri (1856 -1929) Una din ideile principale ale lui Enrico Ferri (discipol al lui Lombroso) a fost aceea că dreptul penal nu trebuie să se bazeze pe libera voință (liberul arbitru) și pe responsabilitatea morală a individului, pe care le considera simple ficțiuni. A dezvoltat o teorie mult mai largă cu privire la cauzalitatea fenomenului infracțional. Conform opiniilor sale, delictul (ca toate acțiunile omenești) este un fenomen cu etiologie (cauzalitate) complexă, atât biologică cât și fizico-socială, cu modalități și grade diferite, în funcție de caracteristicile persoanelor implicate, ale timpului și locului.
La al IV-lea Congres Internațional de Antropologie Criminală de la Geneva (1896) el a realizat o clasificare a factorilor criminogeni: a) factori antropologici; b) factori fizici sau cosmo – telurici (climatul, natura solului, succesiunea zilelor și nopților, anotimpurile, temperatura, condițiile atmosferice etc.); c) factori sociali (densitatea populației, familia, educația, protecția socială, organizarea economică și politică, alcoolismul etc.). Acordând prioritate factorilor sociali, Ferri evidențiază faptul că ei se regăsesc mai ales pe planul general al fenomenului infracțional, infracțiunea concretă are determinări multiple atât biologice, fizice cât și sociale, într-o măsură mai mare sau mai mică. În opinia lui Enrico Ferri orice acțiune are o cauză, însă rezultatul activității ar fi putut să fie ales de individ, astfel că, valoarea morală a acțiunii este dată de intenția care a stat la baza acesteia, persoana fiind responsabilă și pasibilă de răspundere pentru fapta comisă. Delictul apare ca rezultat al voinței de a face rău, întrucât individul este stăpânul propriei sale voințe, având capacitatea de a decide dacă trebuie să îndeplinească o activitate pozitivă sau dacă urmărește să comită un fapt prejudiciabil. Chiar dacă nu există o garanție care să impună consecințele urmărite, totuși, după modul de exprimare, după modul de obiectivizare, Ferri a criticat teoriile lombrosiene, pentru faptul că, prezintă concluzii eronate în ceea ce privește fundamentul delictului, deoarece se sprijină pe o înțelegere unilaterală a acestuia (nașterea, delincventul înnăscut), făcând abstracție de factorii determinanți. Ferri a negat existența liberului arbitru, considerând că actul criminal nu poate avea nicio determinare.
Fără a respinge în totalitate teoria criminalului înnăscut, în opinia lui Ferri, constituția biologică are o importanță redusă, crima fiind puternic influențată de factori sociali sau psihici. Prin urmare, Ferri respinge ideea determinismului, a „destinului criminal” implacabil. Ferri a propus ca, pe lângă pedepsele cu închisoare să se adopte măsuri specifice, de natură economică, socială, culturală, politică, pentru a se asigura condiții de viață normale indivizilor (salarii mari, prețuri mici), pentru a le oferi posibilitatea practicării drepturilor individuale. Măsurile se refereau la încercarea de educare a minorilor prin învățătură și supraveghere, în sensul ca, persoanele lipsite de sprijin familial sau abandonate, să intre în programe de ajutorare din partea statului. Ferri propunea ca delincventul pasional să fie obligat doar la repararea daunelor nu și supunerea acestuia la alte sancțiuni.
Raffaele Garofalo (1852-1934) Raffaele Garofalo este cel care a dat numele științei criminologice și a stabilit unele principii și metode. De asemenea, a structurat o mare parte din lucrările antropologilor șî sociologilor de până atunci. S-a axat pe identificarea „anomaliilor morale” ale criminalului, a subliniat importanța unor factori criminogeni precum mediul social și economic, incapacitatea individului de a se adapta la unele condiții de mediu, influența grupului social și a familiei. În concepția sa, delictul are un caracter „natural” existând în orice societate, delict ce dă naștere obligației statului de a adopta măsuri de prevenție și represiune. Deficiențele organice înlătură posibilitatea tragerii la răspundere a indivizilor, care nu-și dau seama de ceea ce fac și nu posedă o voință sănătoasă pentru a executa o faptă delictuală, prejudiciabilă. Așezând dorințele și atitudinile delincventului în afara posibilităților acestuia de a raționa, de a judeca, deoarece anomaliile morale deviază sentimentele, Garofalo, a propus, să nu se exercite constrângeri de nici un fel asupra acestuia, ci, să se adopte măsuri care să preîntâmpine comiterea faptelor prejudiciabile, deoarece, deficiențele organice dovedesc lipsa de responsabilitate față de actele comise. Considera că indivizii care nu se adaptează cerințelor sociale și comit încălcări grave ale normelor trebuie să fie înlăturați în mod natural fizic, prin aplicarea pedepsei cu moartea, aceasta fiind în opinia sa, singura cale de a înlătura anomalia psihologică permanentă. În cazul celor mai tineri sau a celor care după ce au comis fapta au demonstrat că își pot schimba comportamentul propunea aplicarea pedepsei cu închisoarea sau deportarea în colonii. Garofalo nu acorda importanță factorilor educativi sau culturali, susținând ideea destinului, a predestinării criminalului, ce nu putea fi modificat prin astfel de factori.
Emille Durkheim (1858 –1917) a folosit pentru prima dată termenul de anomie, prin care desemna o relație dezorganizată sau alterată între ordinea socială și aspirațiile sau așteptările individuale. Anomia desemnează și o stare obiectivă a mediului social caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale, adesea datorită unor schimbări bruște (războaie, revoluții, crize economice, etc.).
În privința subiectului paginii, considerând curba lui Gauss, avem într-una din extreme persoane care purced la acte antisociale fără preget, la capătul opus, persoane care ezită și chiar refuză să facă primul pas din diferite considerente, iar marea majoritate se adaptează mediului social înconjurător și acceptă „primul pas” zicând că „doar n-o fi foc”.
— Ce asemănare este între zăpadă și feciorie, virginitate?
— Este suficient ca cineva să facă primul pas, că apoi se face pârtie!
.
Introdus / lisätty 14.10.2022
Blogulblog's Blog 