Câte ceva despre pronunţie și accent în finlandeză
.
.
Mai toate limbile care se respectă își încep prezentarea gramaticii cu alfabetul, prezentat aici în prima Zi, urmat de fonetică, prezentată ușor, în treacăt, odată cu alfabetul, după care se trece la gramatica propriu-zisă, morfologia cu părțile ei de vorbire flexibile și neflexibile, apoi la sintaxa propoziției și a frazei.
Fonetica finlandeză ar fi mult prea complexă pentru a fi prezentată aici dar, de spicuit câteva date care mi se par mai importante, le pot spicui.
äänne ● fonem, sunet† ■ [språk]ljud
äänne48*J kiel. puheen yksinkertaisin rakenneosa. Äänteen merkkinä oleva kirjain. Äänteet jaetaan vokaaleihin ja konsonantteihin. Suhuäänne. j‑äänne
ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare.
aksentti fon., kiel., mus. paino, korko, korostus; sen merkki, aksenttimerkki. | (fonetiikka) puheessa tapahtuva sanan tai sen osan korostaminen, sanapaino, tai sanan painottaminen lauseessa, lausepaino.
paino fon. tavun t. sanan ääntämyksen vahvemmuus suhteessa muuhun sana- t. lauseympäristöön. Pääpaino, sivupaino. Sanapaino, lausepaino; painomerkki. Paino sanan ensimmäisellä tavulla.
korko fon., kiel. intonaatio, aksentti.
korostus korostaminen; koroste.
Cuvintele pur finlandeze sunt scurte de una, două sau trei silabe, cuvinte care se flexionează, se compun şi astfel devin, uneori, monstruos de lungi. La pronunția unor astfel de ‚monștrii’ și finezii se încurcă.
În ciuda faptului că accentul, în cuvintele finlandeze, cade invariabil pe prima silabă, la cuvintele „de import” apare şi un al doilea accent datorat unei vocale lungi, închise (osteopáátti).
Exemple: kó-ne, ái-na, pói-ka, há-lu-ta, Hél-sin-ki, Tám-pe-re
În cuvintele finlandeze de cel puțin patru silabe, în afara accentului principal de pe prima silabă mai este un accent secundar care cade pe a treia silabă. Dacă sunt mai mult de patru silabe în cuvânt, accentul secundar cade tot pe a doua silabă (deci pe prima, pe a treia, pe a cincea ș.a.m.d) dar ultima silabă rămâne neaccentuată.
Exemple: máh-dol-láí-nen, sói-tan-nól-li-sés-ti
Ca o excepție, dacă în cuvânt sunt mai mult de patru silabe dar a treia silabă, unde ar trebui să cadă iar accentul, este scurtă, adică deschisă, accentul se mută pe a patra silabă care este lungă, adică închisă.
Exemplu: só-vit-ta-mát-to-más-sa
Treaba cu accentul pe prima silabă este înșelător pentru că se referă exclusiv la cuvintele simple, cuvintele compuse sau neologismele (osteopáátti) au regulile lor și accentul poate cădea și în altă parte sau, la cuvintele compuse, în mai multe locuri în același cuvânt compus (týövóimantómisto), adică pe prima silabă a fiecărui cuvânt component.
Exemple: sá-nan-lás-ku, láu-an-tai-íl-ta
În afară de accentul cuvântului mai există accentul propoziției sau al frazei care dă muzicalitatea limbii. La asta finezii nu-i mai zic korostus ci paine, deși uneori, și ei, confundă termenii între ei.
Chiar dacă este corectă gramatical, accentuând greșit fraza sună ca o melodie falsă în urechea finlandezului. Neexistând reguli, asta nu se învață ci se „prinde” direct de la ei.
Românul nu este obișnuit cu pronunțarea vocalelor sau consoanelor duble. Puține, câte sunt în limba română, trec neobservate. Chiar dacă mai vorbește și o altă limbă străina în care sunt consoane duble, precum italiana, pronunția lor nu ajută la pronunția finlandeză. (Aici italienii din Finlanda greșesc mereu.)
Dacă în cuvântul taamma (mai încolo) accentul cade pe à lungind vocala, cu „accentul” pe mm-uri e mai dificil. Știm că doar vocalele se accentuează, nu și consoanele. Consoanele duble se pronunță mai apăsat, sau dacă vrei, mai lung, dar nu prea apăsat și nici prea lung!
Greșită este pronunția simplă, românească, „táma” precum greșită este și pronunția exagerată „tá-ám-ma”. O regulă de aur este „nu simplu, nici dublu, ci o dată și jumătate!” Deci aproape dublu ‚a’ și aproape dublu ‚m’ adică taamma. (Ai în minte copil la plural nearticulat, copii cu pronunția corectă copii.)
.
.
Eugene Holman spune:
Not only useful, it is essential:
(1 = primary stress, 2 = secondary stress, 3 = unstressed)
yölintu |yö|+|lin|tu| ‘nocturnal bird; a person who frequents nightclubs’
| yö | lin | tu |
| 1 | 2 | 3 |
vesilintu |ve|si|+|lin|tu| ‘water bird’
| ve | si | lin | tu |
| 1 | 3 | 2 | 3 |
haikaralintu |hai|ka|ra|+|lin|tu| ‘bird of the stork family’
| hai | ka | ra | lin | tu |
| 1 | 3 | 3 | 2 | 3 |
päiväpetolintu |päi|vä|+|pe|to|+|lin|tu| ‘daylight predator bird’
| päi | vä | pe | to | lin | tu |
| 1 | 3 | 2 | 3 | 2 | 3 |
You have to know where the morpheme boundary or boundaries is/are in a compound to be able to place the stress correctly. Limitele morfemelor trebuie cunoscute.
.
MORFÉM, morfeme, s.n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). Cea mai mică unitate (radical, prefix, sufix, desinență etc.), care are sens lexical sau gramatical, din structura morfologică a unui cuvânt.
morfeemi5 kiel. pienin kielellinen yksikkö, jolla on merkityssisältö. Morfeemeja ovat esimerkiksi taivutuspäätteet.
The other major problem with pronouncing Finnish based on the form of the orthography with no knowledge of grammar or content involves so-called ‘initial doubling’, alkukahdennus in Finnish. A well-known example is provided by the beginning of the Finnish national anthem:
Oi, maamme Suomi synnyinmaa! Soi sana kultainen!
The orthographical sequence „Soi sana kultainen!” could be pronounced:
1. [‘sois ‘sana ‘kultainen] with initial doubling, an anticipation of the [s] of ‘sana’ extending back over the syllable boundary and thus changing the structure of the syllable [soi] to [sois], in which case ‘Soi’ is a second person singular imperative and the sentence means „Resound, oh golden word!” {Răsună, cuvânt de aur!}
2. [‘soi ‘sana ‘kultainen] without initial doubling, in which case ‘Soi’ is third person singular present indicatve and the sentence means „The golden word resounds!” {Cuvântul de aur răsună!}
The Finnish text is a translation of a Swedish text „Ljud högt, o dyra ord!” ‘Sound loud, o dear words!”, so it can be assumed that the first interpretation is intended.
.
A more notorious example:
1. Siitä vain, poika! ‘Just sire [children], son!’ [‘si:tæv va:n] {Procrează [dară], fiule!}
2. Siitä vaan, poika! ‘That’s the way to do it, son! [‘si:tæ va:n] {Dă-i-nainte, fiule!}
Notes:
1. Many Finns do not have initial doubling before the glides [v] (more precisely ‘script v’) and [j].
2. In many varieties of colloquial Finnish *vaan* and *vain* are pronounced identically as [va:n].
Actually, both examples have „vain” in the literary language. „Vaan” is normative literary language only in the sense „but” after a negation: „en mennyt Kallioon, vaan Sörnäisiin” = „I didn’t go to Kallio, but to Sörnäinen”.
3. The third interpretation: „Siitä vain poika” (no comma), which means „Sire only a son” (i.e. don’t sire a daughter or more than one son). {Procrează doar [un] băiat, adică nu procrea o fată sau mai mult de un băiat}.
[w] on puolivokaalinen konsonantti (approksimantti).
Puolivokaalit ovat vokaaleja, joita käytetään konsonanttien tavoin tavujen alussa ja lopussa.
Suomessa on foneettisesti perusteltua erottaa kolme, aksentoimattomissa asemissa empiirisesti todennettavissa olevaa painollisuuden astetta: pääpainollinen, sivupainollinen ja painoton. Useissa kielissä paino toteutuu kestojen avulla siten, että tietyn tavun — ja varsinkin sen vokaaliaineksen — kesto on suurempi painollisessa kuin painottomassa asemassa. Näin ei näyttäisi olevan suomessa sanatyypissä, jossa toisen tavun kesto on ainakin useimmissa murteissa suurempi kuin ensimmäisen tavun kesto, kuten esimerkiksi sanoissa pupu ja koko. Kestoero aiheutuu varsinkin siitä, että toisen tavun vokaali on niin sanotusti puolipitkä. Mutta sijoittuuko paino suomessa sittenkään aina sanan ensitavulle?
.
pääpaino
Pääpaino tarkoittaa sanan prominenteimman tavun painoa (sanapaino). Suomessa sanan pääpaino on aina ensimmäisellä tavulla (» § 13).
§ 13 Sanapainon määrittymisestä
Sanapainolla tarkoitetaan yksittäisen sanan sisäistä painotusta. Sanalla on pääpaino ja neli- tai useampitavuisella sanalla myös sivupaino. Suomessa sanan pääpaino on ensimmäisellä tavulla, oli tavu lyhyt tai pitkä. Toisaalta painotonkin tavu voi olla lyhyt tai pitkä.
Sivupainon sijaintiin vaikuttaa kaksi fonologista tekijää: puherytmi ja tavujen pituus. Puherytmi perustuu suomessa kaksitavuiselle tahdille eli jalalle. Perustapauksessa tahtiyksikkö käsittää painollisen ja yhden painottoman tavun ja sivupaino lankeaa joka toiselle tavulle, ts. kolmannelle, viidennelle, seitsemännelle jne. tavulle (a). Sanan viimeinen tavu on yleensä painoton. Mikäli kuitenkin sivupaino osuisi lyhyelle tavulle, paino siirtyy tätä seuraavalle pitkälle tavulle (b). Painottomien tavujen ylityksistä syntyy jaksotukseen kolmi- tai useampitavuisia tahtiyksiköitä. (Seuraavassa merkki ˈ tarkoittaa pääpainoa ja ˌsivupainoa; tahtiyksiköt on ympäröity sulkein.)
(a) (ˈpa.pil).(ˌjot.ti) | (ˈki.li).(ˌse.vä) | (ˈkes.kus).(ˌte.li.sin)
(b) (ˈma.te.ma).(ˌtii.kas).(ˌsani) | (ˈta.paa.mi).(ˌses.ta) | (ˈkes.kus.te.li).(ˌsit.te), (ˈo.pis.ke.li).(ˌjoi.na), (ˈpe.rus.te.le).(ˌmat.to).(ˌmal.ta)
Kahta painollista tavua ei esiinny peräkkäin, joten tavusta, jolle sivupaino on siirtynyt, tahdinmuodostus alkaa uudelleen. Yhdyssanoja tämä ei kuitenkaan koske: niissä voi olla peräkkäin kaksi painollista tavua, esim. ˈmaan.ˌtie, ja yhdysosa aloittaa uuden tahtiyksikön, esim. (ˈmaa).(ˌta.lo.us).
Joillain johdin- ja taivutusaineksilla on luontaista painoa: ne voivat saada sivupainon vaikka pitkän tavun ylitse, kuten johdin -Oi-: (ˈdo.ku.men).(ˌtoi.tiin). Jotkin toiset suffiksit – sijapäätteet ja possessiivisuffiksit – vaikuttavat sivupainoon niin, että paino sijoittuu niitä edeltävälle tavulle. Vaihtoehtona on silti myös odotuksenmukainen, tavun pituuden perusteella määräytyvä sivupaino.
Numeraaleissa pääpaino sijoittuu kertolaskua noudattavissa osissa alkuosalle (ˈkaksi ˌsataa;ˈsataˌtuhatta), yhteenlaskua noudattavissa jälkimmäiselle yhteenlaskettavalle tai molemmille osille (ˌsata ˈkaksi; ˌtuhat ˈsata ~ ˈtuhat ˈsata) (» § 780). Kymmentä-jälkiosan suhteellinen painottomuus heijastuu sen voimakkaana redusoitumisena puheessa: viis.ky.tä ~ viis.kyt ~viis.kt.
.
sivupaino
Yhdyssanoissa ja pitkissä, vähintään nelitavuisissa sanoissa on pääpainollisen ensimmäisen tavun lisäksi sivupainollisia tavuja (sanapaino). Sanan rytmitykseen ja samalla sivupainon sijoittumiseen vaikuttavat monet tekijät, mm. tavujen pituudet. Yleissääntönä on lisäksi se, että sanan viimeinen tavu on painoton ja etteivät painot lankea peräkkäisille tavuille, vaan väliin tulee vähintään yksi painoton tavu. (Poikkeuksena yksitavuisia yhdysosia sisältävät yhdyssanat, esim. ‘hää,yö,aie.) (» § 13.)
.
sanapaino
Sanat (sananmuodot) koostuvat tavujonoista, joilla on rytminen rakenne. Sanapaino koskee sananmuodon tavujen keskinäisiä, suhteellisia prominenssieroja. Suomessa pääpaino on aina ensimmäisellä tavulla, yhdyssanoissa ja yli kolmitavuisissa sanoissa on myös sivupaino(ja). Muut tavut ovat painottomia. Sanapaino on sananmuodon rakenteellinen ominaisuus. Vrt. lausepaino. (» § 13.)
.
lausepaino
Lausepainotus on lausuman informaatiorakenteeseen liittyvä ominaisuus. Lausepainot, joita on eri tyyppejä, sijoittuvat lausumassa yleensä varsinkin uutta tietoa ilmaiseville sanoille, ja ne toteutuvat sävelkulun muutoksina, tavallisesti pääpainollisen tavun ja sitä seuraavan painottoman tavun kohdalla. Lausepaino voi sijoittua myös sellaiselle sanalle tai sananosalle, jota puhuja syystä tai toisesta – esim. kontrastoinnin vuoksi – korostaa. Esim. ilmauksessa Mä sanoin KaiJA [enkä Kaisa] korostuu prosodisesti sanan Kaija viimeinen tavu, joka on siis ilmauksen prominentein osa. Vrt. Sanapaino – sananmuodon rakenteellisena ominaisuutena – on kuitenkin sanan ensimmäisellä tavulla.
Durata silabei
tuli tuuli tulli
Tuula tuulla
tule tulee tuulee
tulee tuullee
kuullen kuulleen
menen menneen
.
Intonație
INTONÁȚIE, intonații, s.f. Modulația vocii în timpul vorbirii. Variație de înălțime a vocii în timpul vorbirii, interpretării unui text etc.; inflexiune, ton, accent.
intonaatio kiel., fon. sävelkulku, puhemelodia. Sanaintonaatio, lauseintonaatio.
puhemelodia fon. puheen sävelkulku, intonaatio.
O ureche muzicală individualizează imediat limbile nordice, suedeza are un ton urcător-coborâtor (upprepa), norvegiana doar urcător (Wenche), daneza nu are tonuri, sau dacă are le are în dialecte, iar toate propozițiile finlandeze, inclusiv cele interogative, au un ton, o pronunție coborâtoare. Intrebările nu se formează prin ridicarea tonului ci doar doar prin adăugarea particulelor –kO care uneori ține loc și de semn de întrebare.
.
Accentuarea cuvintelor în propoziție este necunoscută în suedeză unde se accentuează periodic cuvinte cărora le vine rândul indiferent de semnificația lor. În schimb finlandeza, la fel cu româna, folosește sistemul accentuării unui cuvânt care devine semnificativ în propoziție.
Minä syön omenan huomenna koulussa. Eu mănânc mărul mâine la școală. (eu, nimeni altcineva)
Minä syön omenan huomenna koulussa. Eu mănânc mărul mâine la școală. (îl mănânc, nu fac cu el altceva)
Minä syön omenan huomenna koulussa. Eu mănânc mărul mâine la școală. (mănânc mărul, nu altceva)
Minä syön omenan huomenna koulussa. Eu mănânc mărul mâine la școală. (mâine îl mănânc, nu altcândva)
Minä syön omenan huomenna koulussa. Eu mănânc mărul mâine la școală. (la școală îl mănânc, nu altundeva)
.
Olet nuori ja minä rakastan vain sinua, olet aikuinen ja minä vain rakastan sinua, olet vanha ja vain minä rakastan sinua. – Ești tânără și eu te iubesc doar pe tine; ești adultă și eu doar te iubesc; ești bătrână și doar eu te iubesc.
.
Ca bonus pentru un plus de distracție:
https://helda.helsinki.fi/bitstream/handle/10224/3513/index.htm?sequence=94
https://helda.helsinki.fi/bitstream/handle/10224/3513/Hakemistokehys.htm
.
Se pare că, cu excepția digrafelor cs, cz, sz, zs care reprezintă câte un singur sunet, limba ungară tradițională nu suportă două consoane alăturate la începutul cuvântului și introduce între ele o vocală. De ex: Cluj – Kolozs, Crăciun – karacsony, plăcintă – palacsinta (clătită), Franz – Ferencz. Dacă apare un digraf și o consoană, în fața lor se adaugă o vocală de ex. Stoica – Isztoika, Ștefan – István. Excepție fac unele cuvinte mai noi recent intrate în limbă.
Nici finlandeza nu se bucură prea mult dacă are de-a face cu o astfel de combinație consonantică inițială dar rezolvă problema prin elidarea primei consoane. Franța – Ranska, presidentti pronunțat residentti, Krimea pronunțat Rimeä. ‚Moștenirea’ ungară apare la savonezi care, oriunde ar apărea două conosane alăturate, bagă o vocală între ele. Ex. älkkä – äläkkä, pelkän, – pelekän, selvä – selevä, melkein – melekein.
Excesul de zel
Finezul a învățat lecția că în fineză accentul cade totdeauna pe prima silabă dar nu știe că și în alte limbi accentul poate să cadă pe prima silabă. Crezând că pronunță corect spune Sofììa Lorèèn. La fel, când dă de un cuvânt străin și stie că dacă începe cu f în fineză devine v (färg în suedeză, väri în fineză) sau dacă începe cu b devine p (benza pronunțat pensa) barbă, bard – parta, astfel încât sare peste cal și scrie bromenaati pentru promenadă, crezând că a numerit-o.
Am mai spus că finlandeza, limbă muzicală, nu suportă, în vorbire, dar uneori nici în scris, două consoane consecutive la începutul cuvântului, astfel prima consoană cade. În scris, Ranska din Franska, Raamatu din Grammata (carte în greacă), sau în pronunție, Rysseli pentru Bryssel, Residentti pentru Presidentti și Lora pentru Flora. În general sunt cuvinte străine, neologisme recente: două-trei consoane la începutul cuvântului, repet: residentti în loc de presidentti, resaantunut în loc de stressaantunut, reetta în loc de Reetta, Greta sau Kreeta.
Fenomenul apare și la alte limbi ‚muzicale’ astfel italienii, ca să evite gruparea consonantică supărătoare din cuvântul crocodil au schimbat în cocodrillo. Dacă un cuvânt începe cu sunetul ‚z’ așa zisul s-impur, articolul masculin nu mai este il pentru că s-ar întâlni două consoane, il devine lo. Dar și spaniolii și portughezii au probleme cu cuvintele care încep cu s urmat de o consoană. În latină numele era Spania, ca de altfel și în românește, dar din cauza combinației mai sus pomenite trebuie să primească în față un e ajutător și devine España (în spaniolă) și Espanha (în portugheză). Regula se aplică tuturor cuvintelor care încep cu s+consoană: Eslovenia, Eslovaquia, Escandinavia, Estocolmo, Escocia, Estefan, esperanza.
Străinul are nevoie de o ureche foarte fină să deosebească sunetele duble. Unele cuvinte au forme care se apropie mult sau chiar se intrică. Să luam un exemplu. Varas (hoț), terminat în s, face pluralul varkaat (hoți) iar din cuvântul vara, care nu are o traducere directă dar se pleacă de la „rezultatul unei acumulări”, avere, bogăție, tradus prea simplist doar cu „rezervă”, dă cuvântul varakas (avut, bogat) și el terminat tot în s, cu pluralul varakkaat. Spuneam mai sus despre consoanele alăturate. Savonezul, mai muzical decât conaționalii lui, nu suportă două consoane alăturate nici măcar în interiorul cuvântului. În vorbire, el introduce între ele o vocală, de obicei vocala din silaba precedentă. Astfel spuneam că selvä devine selevä, pelkään devine pelekään, varkaat devine varakaat care este foarte aproape de varakkaat. Doar cu o ureche foarte fină putem sesiza cei doi k (de fapt unul și jumătate!) ca să ne dumirim cine a ajuns în Parlament, hoții sau bogații. Deși etimologic au origini complet diferite, ca formă și ca sens, cele două noțiuni se apropie, acea vara, unul o deține iar celălalt i-o ia. Sic!
Introdus / lisätty 19.3.2010
Actualizat / päivitetty 19.4.2010
Actualizat / päivitetty 10.12.2014
Blogulblog's Blog 