Despre nume – generalități

.

.

nimistötiede, onomastiikka ● onomastică; onomatologie; toponomastică ■ onomastik, namnforskning

Onomastica (din limba greacă ὄνομα (onoma) – nume) este o ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul etimologiei numelor proprii.

ONOMÁSTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii; Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii.. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc.; onomatologie.

Publicul larg consideră onomastica disciplina care studiază numele proprii ale persoanelor; în fapt, ea se referă la toate numele proprii, potrivit definițiilor de mai jos.

Deși unele leme, cuvinte-intrare, de mai jos pot fi cunoscute de finlandezi din dicționarele de tipul ”Sivistyssanakirja”, ele nu au toate termeni proprii finlandezi, ci doar explicații. Ele s-ar putea forma înlocuind -nim cu -nimi.

.

 

.

ACRONÍM, ‑Ă adj., s. n. (Cuvânt) format din prima sau primele litere ale cuvintelor care compun o sintagmă, o expresie, un titlu etc. (cuvânt) format din literele sau din segmentele inițiale ale altor cuvinte. ἄκρος (akros, „vârf,  extremitate”) + ὄνυμα / ὄνομα (onuma, „nume”).

ALONÍM s. n. (Liv.) Cel care semnează o lucrare cu numele altuia. // adj. (despre lucrări) Semnat cu numele altuia.

ANANÍM s. n. Un pseudonim format prin ortografierea inversă a numelui. De ex. firma finlandeză Orion cu filiala Noiro.

ANDRONÍM s. n. Nume bărbătesc. Numele soțului, luate de către soție. Din greacă ἀνδρός (andros „bărbat”), genitiveul lui ἀνήρ (anēr „bărbat”).

ANONÍM, ‑Ă, anonimi, ‑e, adj., subst. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) cu nume necunoscut, (persoană) care‑și tăinuiește numele. 2. Adj. (despre un text, o operă) Al cărui autor nu este cunoscut. 3. S.f. Scrisoare nesemnată. 4. Adj. Fig. Care rămâne neștiut, necunoscut; fără personalitate. (Cel) care nu‑și indică numele; fără nume, al cărui nume este necunoscut; fără nume.

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. Un cuvânt care are sensul opus celuilalt, deşi nu neapărat în toate sensurile. Astfel „bogat” este un antonim pentru „sărac”, „plin”, este un antonim pentru „gol”. Din greacă ἀντί (anti, „contra”)

ANTROPONÍM s. n. nume de persoană; antroponimic. Care se referă la antroponimie; antroponomastic (1). 2. S.n. Nume de persoană; antroponime  –  nume proprii de persoane, divizate în prenume si nume de familie (nume după păinți: PATRONÍM – după numele tatălui, MATRONÍM – după numele mamei)

APTONÍM, APTRONÍM, CARACTONÍM s. n. Un nume propriu care, prin coincidență, descrie ocupația persoanei. Patronimul Popa pe care-l poartă un preot este un aptonim. Din latină aptus – apt.

ASTERONÍM, asteronime, s. n. Steluță, grup de steluțe sau litere urmate de steluțe care înlocuiesc într‑o operă numele autorului sau al unui personaj. Grup de asteriscuri (urmând după o majusculă) care înlocuiesc un nume.

ASTRONÍM s. n. nume propriu de corpuri cerești.

ATERONÍM s. n. grup de asteriscuri (urmând după o majusculă) care înlocuiesc un nume.

AUTOGLOSONÍM s. n. Numele limbii folosit de vorbitorii ei; Nederlands este un autoglosonim pentru olandeză iar suomi pentru finlandeză.

AUTONÍM, ‑Ă, ENDONÍM adj. / s. n. Din greacă αὐτo-(auto), de la αὐτός (însuși).1. (despre un cuvânt) care se desemnează pe sine și nu obiectul pe care îl denumește. 2. Numele pe care și-l dau nativii. 3. (despre lucrări, opere) publicat sub numele adevărat al autorului.

BACRONÍM s. n. Un cuvânt care nu este un acronim, dar se consideră a fi, sau este un acronim care are o formă alternativă completă obținută retrograd.

BAZIONÍM s. n. nume de bază în sistematica plantelor; Numele vechi Arundinaria distans este un basionim pentru numele nou Colanthelia distans care a păstrat o parte din numele vechi.

BIONÍM s. n. numele ființelor vii.

CACONÍM s. n. Un nume incorect folosit, mai ales, în clasificarea taxonomică. κακός, κακώς (cacos „rău”) + ὄνομα (onoma, „nume”)  Antonim: EUONÍM

CAPITONÍM s. n. Cuvinte care au sensuri diferite dacă sunt scrise cu majusculă sau cu minusculă. Astfel „el” (persoana a treia masculin singular) este capitonim cu „El” (Dumnezeu); august (a opta lună din an) sau August (nume propriu). Din latină capitālis.

CONTRANÍM, CONTRONÍM s. n. Un cuvânt care are două sensuri opuse, cum ar fi „fast” în engleză care poate însemna „rapid” sau „fix, nemișcat”. Finlandezii au ”tuima” care înseamnă atât „nesărat” cât și „foarte sărat”. Din latină „contra” (împotrivă)

CRIPTONÍM, ‑Ă, criptonimi, ‑e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S.n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim; nume conspirativ, nume de cod (spionul era cunoscut sub numele de cod „umbra”). 3. S.n. Lucrare semnată cu un criptonim. cu nume ascuns. II. s. n. semn convențional (inițiale, cifre, anagramă) sub care se ascunde numele cuiva; pseudonim, scriere semnată cu un asemenea nume. Din greacă κρυπτός (kruptos, „ascuns, secret”)

CRONONÍM s. n. Un termen specific pentru o anumită perioadă de timp, cum ar fi „de vară”, „deceniu”, „secol” sau „săptămână”. Din greacă χρόνος (chrónos „timp”).

DEMONÍM Din greacă δῆμος (demos, „țară”) + ὄνυμα (onuma, „nume”) s. n. Nume de popor sau de locuitor.

ENDONÍM, AUTONÍM Din greacă (ἔνδον, éndon, „înăuntru” sau αὐτό, autó, „însuși” și ὄνομα, ónoma, „nume”) s. n. Numele pe care și-l dau nativii sau autodenumire. Nume original, nume pe care și-l dă singur (poporul) Ex. Suomi

EPONÍM, ‑Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș, țară, eră, produs etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. Astfel „einsteiniu” este un eponim pentru Albert Einstein. Altele: aspirină, xerox, carioca, jofre, savarină, nailon, celofan, celuloid, linoleum, tabloid, plexiglas etc.

EPONÍM Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc.

ETERONÍM, ‑Ă adj. Sin. heteronim

ETNONÍM, etnonime, s. n. Nume de popor sau de grup etnic. Demonim, gentiliciu. Din greacă ἔθνος (etnos, „o comunitate, mai târziu un popor, națiune”)

EUONÍM s. n. Numele foarte potrivite pentru o persoană, loc sau lucru numit astfel. Din greacă εὖ (eu, „bun, bine, normal, corect”) + ὄνομα (onoma, „nume”) Antonim: CACONÍM

EXONÍM, exonime, s.n Sin. XENONÍM Din greacă (ἔξω, éxō, „afară” and ὄνομα, ónoma, „nume”) numele (convențional) cu care alții numesc un popor, nume diferit de cel dat de nativi, de ex. Finland

FITONÍM s. n. nume de plantă.

GENONÍM s. n. nume generic al unor grupe de plante.

GEONÍM s. n. Nume de loc adoptat ca nume propriu. Din greacă γῆ (gē „pământ”)

GLOSONÍM, GLOTONÍM s. n. Din greacă γλῶσσα (glōssa, „limbă”) Nume de limbă.

HAGIONÍM s. n. Nume de sfânt.

HETERONÍM, ‑Ă Sin. eteronim. Din greacă ἕτερος (heteros, „alt, diferit”) I. adj. (despre o operă literară) publicat sub alt nume decât cel al autorului. (Despre un autor) care scrie sub nume diferite. II. s. n. 1. corespondent al unui cuvânt într‑o altă limbă. 2. substantiv care are pereche pentru sexul opus. III s. n. (lingvistică) Un cuvânt având aceeaşi ortografie ca altul, dar sensul diferit. Homograf, omograf.

HIDRONÍM s. n. Cuvânt care denumește o apă (râu, fluviu, lac, mare etc.). Din greacă ὑδρο-(hidro-), de la ὕδωρ (hydor, „apa”)

HIPERNÍM, HIPERONÍM s. n. Un cuvânt colectiv sau o expresie generală care include subseturi de elemente subordonate. „Instrument muzical”, este o hipernim al „chitarei”, deoarece include instrumentul muzical „chitara”. Din greacă ὑπέρ (huper, „peste”).

HIPONÍM s. n. (lingv.) termen general pentru indicarea numelor dubioase, superflue. Un termen mult mai specific denumind un cuvânt sau o frază dintr-un grup subordonat. Câine  este o hiponim pentru animale. Britanic este un hiponim pentru european. A este o hiponim pentru B înseamnă că A este de același tip cu B.

HOLONÍM s. n. Din greacă ὅλος (holos, „întreg”) + ὄνομα (onoma, „nume”) s. n. Un termen care denotă un întreg a cărei parte este notată cu un alt termen, cum ar fi „față”, în raport cu „ochi”. Corpul este un holonim al brațului, piciorului şi al inimii. Cuvânt este un holonim al scrisorii. Antonim: MERONÍM

HORONÍM s. n. Numele geografic care se referă la o zonă, regiune, țară sau de orice altă entitate geografică mai mare, (nume regional: coasta, litoralul)

IHTIONÍM s. n. nume de pește.

MATRONÍM, ‑Ă adj., s. n. Matronimic. Nume care derivă din numele mamei. Metronim

MERONÍM s. n. Din greacă μέρος (meros, „parte”) + ὄνομα (onoma, „nume”) s. n. Un termen care denotă o parte din întreg, care se noteaza cu un alt termen. Cuvântul „braț” este o meronim al cuvântului „corp”. Antonim: HOLONÍM

METONÍM s. n. Cuvânt care denumeşte un obiect după o singură caracteristică sau după un obiect strâns legate de el. μετωνυμία, metōnymía, „schimbare de nume”, din μετά, metá, „după” și -ωνυμία, –ōnymía, un sufix folosit pentru metafore, din ὄνῠμα, ónyma sau ὄνομα, ónoma, „nume”.

MITONÍM s. n. Nume mitologic. Din greacă (μῦθος „mit”, ὄνομα „nume”)

MONONÍM s. n. Un singur nume prin care o persoană, lucru etc este cunoscut. De exemplu, Madonna, Elisabeth. Din greacă μόνος (monos, „singur, unic”)

MORFONÍM s. n. nume de plantă bazat pe caracterele morfologice ale acesteia.

NECRONÍM s. n. Numele unei persoane decedate. Din greacă νεκρός (nekros, moarte) + ὄνομα (ónoma, nume).

ODONÍM, sinonim HODONÍM s. n. Toponimul unei străzi, piețe, unui parc etc.

OICONÍM s. n., adj. (cuvânt) care denumește o așezare omenească, casă, clădire.

OMONÍM (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s.m. Din greacă ὄμοιος (homoios) „la fel, asemenea, de aceeași natură” și ὄνομα (onoma) „nume”) 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. (semantica) (sens strict), un cuvânt pe care atât sunete şi este scris la fel ca un alt cuvânt, dar are un înțeles diferit. Cu aceeași pronunție este numit omofon sau cu aceeași ortografie este numit omograf. 2. S.m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. 3. (taxonomie) Un nume pentru un taxon, care este identic în ortografie cu un alt nume dar care aparține unei categorii taxonomice diferite.

–ONÍM, –ONIMÍE elem. ὄνυμα (onuma), forma dialectală dorică ὄνομα (onoma, „nume”), onoma-, referitor la nume.

ORONÍM s. n. oronimic. Denumire toponimică pentru formele de relief, munți etc. A nu se confunda cu semnificația engleză complect diferită. Vezi Oronym.

ORTONÍM s. n. nume adevărat.

PARONÍM, paronime, s. n. Sin. ISONÍM (ἴσος, isos, „egal”) Cuvânt asemănător cu altul din punctul de vedere al formei, dar deosebit de acesta ca sens (și ca origine). Cuvânt care se aseamănă parțial ca formă cu altul din punctul de vedere al formei sau al sunetelor, dar se deosebește ca sens de acesta. Din greacă παρα (para, „lângă”) + ὄνομα (onoma, „nume”).

PATRONÍM ~e s. n. Nume de familie. Nume purtat de membrii aceleiași familii și transmis de la părinți la copii; nume de familie. Numele tatălui. Din greacă πατήρ (pater, „tatăl” + ὄνομα (onoma, „nume”).

PERTAINÍM s. n. (lingvistică informațională) un cuvânt, de obicei, un adjectiv, care poate fi definit ca „aparținând de sau referindu-se la” un alt cuvânt.

PSEUDONÍM ~e s. n. Nume creat sau adoptat sub care cineva își ascunde adevărata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc; Nume de împrumut, fictiv, fals, pe care îl adoptă un om de creație (scriitor, artist, pictor etc.) și sub care este cunoscut publicului; criptonim. ψευδώνυμον (pseudṓnymon), literal „nume fals”, din  ψεῦδος (pseûdos),  „fals” și ὄνομα (ónoma), „nume”.

RETRONÍM s. n. Un cuvânt nou sau o expresie nouă care desemnează o noțiune mai veche al cărui nume inițial se mai  folosește și pentru altceva sau nu mai este unic (cum ar fi chitara acustică în cazul în care cuvântul chitara s-ar putea  referi, de asemenea, la o chitara electrică). Din latină retro – înapoi

SCENONÍM s. n. (Liv.) Pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai în teatru.

SINONÍM, ‑Ă I. adj. Din greacă συν-(syn-), de la σύν (sun, „cu, în compania cu, împreună cu”) (despre cuvinte, afixe etc.) care are același înțeles cu altul. II. s. n. 1. element lingvistic (cuvânt, afix, expresie etc.) echivalent ca înțeles cu altul.

SOCIONÍM s. n. nume de comunități etnice.

STIGMONÍM s. n. Nume de autor înlocuit prin puncte de suspensie.

TAUTONÍM s. n. epitet specific care repetă numele generic al unei plante sau unui animal. (< fr. tautonyme) De exemplu Bison bison. Din greacă ταὐτό (tauto, „același”)

TAXONÍM s. n. Nume folosit în taxonomie.

TEONÍM s. n. Din greacă θεός (theos, „Dumnezeu”) + ὄνομα (onoma, „nume”) nume dat lui Dumnezeu.

TERONÍM s. n. Numele unui produs legat de numele unui animal.

TOPONÍM ~e s. n. lingv. Nume topic (de locuri, de localități, de munți etc.). tópos (τόπος) (loc) and ónoma (ὄνομα) (nume)

TROPONÍM s. n. Din greacă τρόπος (tropos, „întoarcere, schimbare, răspuns”) + ὄνομα (onoma, „nume”). Un verb care indică mai precis modul de a face ceva prin înlocuirea un verb de un înțeles mai generalizat. În loc lui „a se plimba” troponimul este „a merge”.

XENONÍM, sin. EXONÍM s. n. Un nume pentru un popor, o țară, o limbă sau o localitate, etc, care nu este folosit de către localnici. Exemple de xenonime: nemți, germani pentru cei care, ei înșiși, își spun Deutsch. Austria pentru Österreich. Venedig, Venice, Veneția pentru Venezia. La finlandezi sunt frecvente: Saksa – Germania; Venäjä – Rusia; Ruotsi – Suedia. La polonezi și la unguri numele țărilor europene sunt complet diferite de cele românești.

ZOONÍM s. n. Nume propriu de animale.

http://en.wikipedia.org/wiki/-onym

 

.

 

 .

endonim – nume pe care și-l dă singur (de ex. poporul – Suomi).

exonim – nume pe care i-l dau alții (de ex. Finland).

ahionim

cosmonim – nume care se întrebuințează în toată lumea, ca atare sau în traducere (floarea-soarelui, sunflower)

epotoponim – se referă la nume scris greșit sau aproximativ

heonim, cheonim

urbonim – nume de localitate urbană

alonim (semnificație diferită) vs sinonim (aceeași semnificație), alofon (pronunție diferită) vs homofon (aceeași pronunție), alograf (scriere diferită) vs homograf (scris la fel), alomorf (formă diferită) vs heteromorf (cu formă diferită)

.

aakkosnimi, aluenimi, ammattinimike, arvonimi, asutusnimi, domain-nimi, eriniminen, erinimisyys, erisnimi, etunimi, hallitsijanimi, haukkumanimi, henkilönnimi, huippunimi, kaavanimi, kaavanimistö, kadunnimi, kaksoisnimi, kauppanimi, kirjailijanimi, koodinimi, kunnianimi, kunnianimitys, kutsumanimi, kärkinimi, köllinimi, lajinimi, lempinimi, liikanimi, liikenimi, lisänimi, maallikkonimi, miehennimi, naisennimi, nimeke, nimekkyys, nimekäs, nimellinen, nimellisarvo, nimellisarvoinen, nimellisesti, nimellisjännite, nimelliskorko, nimellispalkka, nimellisteho, nimellisvirta, nimenanto, nimenantojuhla, nimenhuuto, nimenkirjoitusoikeus, nimenmuutos, nimennäissitoumus, nimenomaan, nimenomainen, nimenomaisesti, nimenselvennys, nimenselvennös, nimenväärennys, nimenväärennös, nimettömyys, nimetä, nimetön, nimi, nimihakemisto, nimihenkilö, nimikappale, nimike, nimikemäärite, nimikilpi, nimikirja, nimikirjaimet, nimikirjanote, nimikirjoitus, nimikkeistö, nimikko, nimikkohevonen, nimikkokuppi, nimikkolähetti, nimikkotuoli, nimikoida, nimikoimislanka, nimikointi, nimikortti, nimikristillinen, nimikristillisyys, nimikristitty, nimilappu, nimilehti, nimileima, nimilippu, nimilista, nimiluettelo, nimimerkki, nimimies, nimimuisti, niminen, nimineula, niminovelli, nimiosa, nimipäivä, nimipäiväkahvit, nimipäivälahja, nimipäiväonnittelu, nimipäiväsankari, nimiruno, nimisana, nimisiirto, nimisivu, nimismies, nimistö, nimistönhuolto, nimistöntutkimus, nimitaulu, nimitellä, nimittely, nimittäin, nimittäjä, nimittämiskirja, nimittämisoikeus, nimittää, nimitys, nimityskierros, nimityskirja, nimitysoikeus, nimivakuus, nimiäiset, nimiö, nimiöidä, nimiölehti, nimiösivu, ominaisuudennimi, paikannimi, paikannimistö, peitenimi, puhuttelunimi, ristimänimi, runoilijanimi, salanimi, samanniminen, senniminen, sukunimi, suojanimiö, sävelnimi, taiteilijanimi, tapailunimi, tehtävänimike, toimeentulominimi, toiminimi, tullinimike, tullinimikkeistö, tuotenimi, tutkintonimike, tyttönimi, työnimi, tämänniminen, virkanimike, virkanimitys, yleisnimi, yritysnimi

.

  .

Discuție despre numele asiatice și numele finlandeze. (Matti Hollberg & Jukka Korpela)

http://sfnet.fi/group.php?id=12047&newsgroup=sfnet.keskustelu.kieli&sid=&bf=

Kuten tunnettua monissa Itä‑Aasian maissa (kielissä?) on tapana kirjoittaa aina sukunimi ennen etunimeä. Kiina on varmaan meille suomalaisille tunnetuin esimerkki.

„Suomalainen järjestys” on oikeastaan eurooppalainen järjestys, joka on tullut vieraista kielistä suomeen. Aiempi käytäntö, jota edelleen esiintyy jossain määrin, on sellainen, jossa sukunimi on etunimen edellä genetiiviattribuuttina tai adjektiivinomaisena, esimerkiksi „Virtasen Ville” tai „Virtanen Ville”.

En löytänyt Väestörekisterikeskuksen sivuilta tietoa siitä, miten kiinalaiset nimet otetaan rekisteriin. Voi olla, että tämä tehdään tapauksittain, mutta luultavasti yleensä niin, että kiinalainen sukunimi kirjataan sukunimeksi. Nimihausta löytyy satoja, joilla on sukunimenä Wang, mutta vain vähän sellaisia, joilla se on etunimenä.

Minusta olisi hyvä, jos kaikki nimet kirjoitettaisiin urheilutuloksissakin oikein, mutta se taitaa olla turha toive. Jos nimen alkuperäinen asu on ei‑latinalaisessa kirjoitusjärjestelmässä, nimi kirjoitetaan jonkin englantilaisen järjestelmän mukaan, riippumatta suomalaisista standardeista. Jos se taas on latinalainen, siitä tyypillisesti pudotellaan tarkkeet pois ja „oudot” kirjaimet kuten ß tai ð korvataan milloin milläkin.

Oikeastaanhan ei olisi väliä sillä, onko kiinalaisissa nimissä sukunimi vai etunimi ensin, kunhan järjestys on aina sama. Mutta tämäkin taitaa olla turha toive, koska nimiä kirjoitettaessa osa kirjoittajista tietää kiinalaisen käytännön ja ottaa ensimmäisen nimen sukunimeksi listaan tai kontekstiin, jossa käytetään pelkkää sukunimeä, osa taas viimeisen nimen. Lisäksi syntyy tietysti vielä sekaannuksia siitä, että kirjoitusasussa on vaihtelua, esimerkiksi Wang Li Lian ~ Wang Li‑Lian ~ Wang Lilian, jolloin oikean vaihtoehdon Wang lisäksi tulosten kirjaaja voi kehittää kolmekin eri vaihtoehtoa „sukunimeksi”. Siihen ei taida olla selvää sääntöä, milloin kiinalaiset tai korealaiset etunimet kirjoitetaan erikseen ja milloin yhdistetään yhdysmerkillä?

Ja, kuten tämän kysymyksen putkahtaessa esiin on aina tapana muistuttaa, Euroopan maista ainakin Unkarissa sukunimi on tapana kirjoittaa ensin.

Kiinalaiset sukunimet ovat paria poikkeusta lukuun ottamatta lähes aina yksitavuisia, joten jos kiinalaisessa nimessä on kaksitavuinen osa, se on erittäin suurella todennäköisyydellä etunimi. Tosin etunimikin voi olla yksitavuinen.

Eipä taida olla mitään yleisesti hyväksyttyä ja noudatettua. Tavallisinta kai kuitenkin on, että Kiinassa virallista transkriptiota pinyiniä käytettäessä etunimi kirjoitetaan yhdeksi sanaksi, esimerkiksi Wang Lilian, kun taas hongkongilaiset ja taiwanilaiset nimet kirjoitetaan niin, että etunimessä on yhdysmerkki, esimerkiksi Wang Li‑lian.

Korealaisissa nimissä taas lienee (suomessa) tavallisinta kirjoittaa kukin tavu omaksi sanakseen, esimerkiksi Kim Il Sung.

Näinhän se toki on. Tässä ilmeisesti tarkoitat „eurooppalaisella järjestyksellä” „eurooppalaisissa kielissä ilmenevää järjestystä”, sillä onhan sama järjestys myös Amerikoiden, Afrikan ja Oseanian niissä maissa, joissa puhutaan ranskaa, englantia, espanjaa tms. eurooppalaista kieltä.

Suomessa muuten käytettiin vielä minun lapsuudessani (sanoi vanha rouva) joistain yksittäisistä ihmisistä muotoa „Rinnesaima” (oik. Saima Rinne), „Lehtiskalle” (oik. Kalle Lehtinen), jne. Näissä äänneasu oli selvästi yhdyssanallinen. Enää tällaisia ei juuri kuule.

.

Introdus  / lisätty 30.6.2012

Actualizat / päivitetty 17.12.2016

.