De la colind la elokuu sau de gândit, gândim la fel

.

.

De sărbătorile iernii, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, prin România colindătorii s-au bucurat de colindețe și pe unde, colindând, au aruncat cu grâu, unii au rămas să se gândească de unde vine acest obicei.

De la etimologul Vasile Frățilă aflăm că, într-o colindă culeasă de la Spătac, sat aparținător orașului Blaj, publicată de Alexiu Viciu, Colinde, apare substantivul grâu în următorul context:

„- Spune, Doamne, adevărat

Că destul te-am întrebat

Cându-i coada veacului,

Sfârșitul pământului,

Concenirea grâului?”

(nota mea: concenirea = contenirea, sfârșitul cf cu necontenit = nesfârșit, neîncetat)

Termenul grâu, având, așa după cum reiese din versurile de mai sus, sensul de „viață, lume sau univers” este înregistrat și într-o altă colindă (culeasă de Gheorghe Cernea și publicata în Folclor din Transilvania, vol. IV) provenită tot de pe Târnave, mai exact de pe Târnava Mică, de la Cetatea de Baltă, jud. Alba:

„și vânară [nevordașii] un pui de iudă,

și-l bătură și-l mustrară

Ca puiul lor să le spună:

Când îi coada veacului,

Cocenitul grâului,

Sfârșitul pământului?”

(nota mea: iudă = duh rău, apud A. Ciorănescu)

Sensurilor lui grâu de „planta ierboasă din familia gramineelor, cu spicul lung și îngust, cu mustăți (țepi) mai scurte decât cele de secară, conținând grăunțe din care se face făină”; p. ext. (cu plur. grâuri „boabe de grâu de diferite specii”) „cereale, grânețe” (Muntenia), „bucate” (Moldova), „pâine” sau „sămânța acestei plante”, „semănătură, lan, holdă de grâu”, „cereale sub formă de boabe” (vezi DA și DEX S.v. grâu) trebuie să i se adauge și cel de „viață, lume, univers” specific colindelor de mai sus provenite din centrul Transilvaniei.

Lume are numeroase sensuri. Pe lângă cele mai cunoscute de „univers, cosmos”, „glob pământesc”, amintim aici și pe cele de „mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență; cf. și sintagmele: lumea alba = (în basme) viața pământească în care trăiesc oamenii; lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele; lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în  basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm (vezi DEX, s.v. lume). Așadar, sensurile lui lume și ale lui viață se întrepătrund adeseori, cei doi termeni devenind, în anumite contexte, sinonimi.

E posibil ca sensul de „viață” al lui grâu sa fie în română un calc după slavonul žito „cereale, grâu”, care aparține familiei verbului žiti „a trăi”, termen de origine indo-europeană, specific balto-slavei și tuturor limbilor slave de azi, s-a format cu sufixul -to (cf. lat. vita, vivita), din rădăcina ži– ca în živ „viu”. Dar žito „cereale”, păstrat în toate limbile slave, provine din slavul comun *žita, care este înrudit cu termenii: v. prus. geits „pâine”, chim. bwyd „mâncare”, irl. biathaim „hrană”, dintr-o rădăcină identică cu živ „viu”. (apud Max Vasmer) Viața nu ar fi putut fi concepută fără hrană.

O dezvoltare semantică asemănătoare, însă în sens invers, a cunoscut și magh. élet „viată”, care, dialectal, se întrebuințează și cu sensul de „cereale”. Modelul acestei evoluții semantice a cuvântului maghiar l-ar fi constituit, de asemenea, sl. žito (Apud L. Kiss) care menționează, totodată, că evoluția de sens „viață” duce la „cereale” este specifică și finicului elo, așa încât dezvoltarea semantica a termenului maghiar s-a putut face și independent de cuvântul slav.

În cazul termenului românesc (cunoscut cu acest sens numai în Transilvania și numai în colinde), s-ar putea invoca și o influență maghiară după cum evoluția semantică „viață” duce la „lume, univers” s-a putut face și în interiorul limbii române, fără intervenția unui model străin. Ne putem gândi, așadar, și la o evoluție independentă în cele trei limbi: slavă, maghiară, română.

În graiurile maghiare din Transilvania élet a dezvoltat, de-a lungul secolelor, o sumedenie de sensuri. Pe lângă „viață”, „viu”, „viață veșnică”, „soție”, „cursul vieții”, „ocupație”, „subzistență”, élet mai înseamnă și „nutreț, aliment, mâncare, cereale, teren, bătătură” (apud Szabó T. Attila, Kósa Ferenc, Nagy Jenő et co.).

Pentru că a fost pomenit cuvântul finlandez elo n-ar fi rău să-l discutăm un pic. Tot străinul sălășluitor pe meleagurile astea se izbește de calendarul finlandez cu numele stranii ale lunilor; printre ele și elokuu – luna august.

Dar ce-nseamnă elo cu familia lui elin-, elämä?

Etimologic aflăm că elo apare, într-o formă sau alta, în toate limbile înrudite cu semnificația: elämää, viljaa, murteissa myös taloutta, omaisuutta, ruokaa, karjaa yms. și provine din verbul elää.

Dacă traducem grâu cu vehnä n-ajungem prea departe; vehnä ține de dialectele estice și desemnează doar un anume soi de grâu, dar adevăratul nume al grâului este cel folosit de dialectele vestice, nisu cuvânt pe care, estonii mai păstrători îl folosesc încă. Ei bine, nisu este rudă cu nisä – sân[ul mamei] ambele fiind legate de alimentație. Dialectal nisus poate fi laptele matern și cuvântul nu este singur. Mai avem un cuvânt cu această dublă semnificație, rieska – pâine albă dar și lapte proaspăt.

Kielitoimiston sanakirja

.

elo

1.  elämä biol. ilmiönä, elintoiminta, sen merkki; hengissäolo. Puu, jossa ei ole enää eloa. Elossa, eloon hengissä, elävänä. Onko isäsi vielä elossa? Herättää, herätä eloon. Onnettomuudessa eloon jääneet. Jättää poikaset eloon.

 2.  yl. ihmisen elämä, eläminen. Rauhanomainen rinnakkainelo. Hiljaiselo.

 Us. ylät. Elo ja kuolo. Elon aamu ja ilta. Sortua elon tiellä.

 3.  eloisuus, elävyys, pirteys; hyörinä, vilske. Hymy antoi kasvoille eloa. Talossa oli eloa ja liikettä. Joukkoon tuli eloa liikettä.

 4.  tuleentunut vilja.

 5.  kans. iso porolauma.

.

1 elo ● viață; viu ■ (elämä) liv; levnad

olla elossa ● a fi în viață ■ vara vid liv; leva

elossa oleva ● viu, care trăiește ■ levande

herättää eloon ● a se trezi la viață ■ väcka till liv

jäädä eloon ● a supraviețui ■ överleva

jättää eloon (henkiin) ● a lăsa să trăiască ■ låta leva

elo ja olo ● viață și existență ■ liv och leverne

elo ja kuolo (ylät) ● viață și moarte ■ liv och död

2 elo ● viață, vioiciune ■ (eloisuus, vilske) liv

hymy antoi kasvoille eloa ● zâmbetul dă viață feței ■ leendet gav ansiktet liv

talossa oli eloa ja liikettä ● în casă era viață și activitate ■ det var liv och rörelse i huset; (puhek) det var liv i luckan

3 elo ● grâne vânturate ■ (tuleentunut vilja) säd

4 elo ● turmă mare de reni ■ (porolaumasta) stor renhjord

.

Din aceeași familie sunt și:

elojuhla, elonkorjuujuhla ● sărbătoarea recoltei ■ skördefest

elonkorjuu ● recoltat ■ skörd, skördearbete

elonkorjuun aika ● timpul recoltei ■ skördetid

.

Din Nykysuomen etymologinen sanakirja citez:

elo

Elämää, viljaa, murteissa myös taloutta, omaisuutta, ruokaa, karjaa yms. merkitsevällä elo-sanalla on vastine kaikissa lähisukukielissä sekä saamessa. Sana on johdos verbistä elää.

.

După vechile calendare finlandeze, oficiale sau populare, luna august se suprapunea peste două perioade de timp aproape simultane: canicula – mätäkuu (23.7. – 23.8.) și luna recoltei – elonleikkuu dar și kylvökuu (de fapt luna semănatului secarei care se putea semăna cu succes doar după ce luna începea să crească, lună crescătoare).

Elokuun nimi näyttää kerran Suomessa olleen myös sekä mätäkuu että kylvökuu. Agricolan Rucouskirian kalenterissa näet mainitaan elokuun kohdalla nimenä »Mätekw eli kyluökw». »Kylvökuu» on saatu rukiinteosta, jonka alkamishetkeä on aivan erityisesti tarkkailtu elokuun aikaisen taivaallisen kuun vaiheesta. On etsitty päivä, jolloin »kylvökuu» syntyy, koska vain kasvavan kuun aikana on voitu kylvää menestyvää ruista. Siis elokuun tärkeimmät tapahtumat ovat rukiinkylvö ja elonleikkuu.

.

Vilkuna, Kustaa: Vuotuinen ajantieto, Otava 1985

Kuva on julkaistu luvatta rehellisen käytön perusteella.

.

.

Referitor la ren, laponii îl numesc boazu, renii constituie modul lor de existență, deci viața. Pentru ei elokuu – luna august este borgemánnu dar borramuš înseamnă mâncare iar verbul este borrat – a mânca. Uite cum se leagă lucrurile. Și boazu – renul este format tot cu bo– și poate asta explică de ce finlandezii spun marilor turme de reni elo. [Un ren înhămat la sanie poate fi văzut la pagina Galeria pozelor disparate]

Au ei italienii dreptate când spun „ogni mondo un paese” – toată lumea este doar un singur sat [și noi toți suntem sătenii]!

.

.

În altă ordine de idei, m-aș apleca asupra expresiei finlandeze ”ottaa sydämestä” [Häntä t. hänellä otti sydämestä hän tunsi kipua sydämessään. Hänellä otti sydämestä hän tunsi sydämessä t. sydämen seudussa kipua.] față de expresia românească „mă doare sufletul”.

În multe zone ale țării, poate mai mult în afara ei și în zona Transcarpatică, când românii vorbesc despre inimă arată abdomenul, considerând că este centrul, inima corpului, iar când le spui că inima este în piept, în cutia toracică, ei spun că acolo este sufletul. Durerea de inimă este o durere fizică, durerea de suflet este durere psihică. Românul spune: „mă doare sufletul să-l văd așa” la care finlandezul ar spune ”ottaa sydämestä kun näen missä kunnossa on”.

.

.

Românul umblat ar fi tentat să spună că pod (peste apă) din românește și italianul sau portughezul ponte, francezul pont, spaniolul puente, latinescul pontem ar fi rude. Vai, ce greșește! Etimologii noștri, de origine galițiană, au decis că pod vine din slavă podŭ. Punct. În vechea slavă podŭ, pod, etaj; bg. sârb. pod, pod, podea; rus. pod, vatră; ung. pad, podea. Dar mai există și podul de de sub acoperiș, strada pavată cu scânduri sau cu dulapi, podul palmei; să aibă, oare, toate aceeași etimologie? Verificat că în niciuna din limbile slave menționate nu înseamnă pod peste apă, ci doar podul casei sau podea. De altfel logic, rădăcina под– – pod– înseamnă sub, dedesubt și nu deasupra cum este podul peste apă.

Din pod mai derivă podeț, cu aceeași etimologie, podină – pardoseală de scânduri la casă sau la pod și care vine din rus., scr. podina, ucr. podyna și, mai apoi, podea sau podeală, care nu vine de nicăieri pentru că este de etimologie necunoscută. Ce ți-e și cu etimologii ăștia!

Observăm că scândura, lemnul constituie elementul constructiv al podului (podul palmei face excepție!). Podului de peste apă finezii îi spun silta, împrumut baltic, din lituaniană tiltas și din letonă tilts. În finlandeza veche silta însemna și podeaua camerei, așa ca în limbile slave și ca în ungurește. Să fie o coincidență podea – silta?

.

.

.

Introdus  / lisätty 07.01.2012

Actualizat / päivitetty 25.11.2016

Actualizat / päivitetty 28.11.2018

Actualizat / päivitetty 6.12.2022

.