Blogulblog's Blog

Trucuri pentru străinul vorbitor de finlandeză

Trucuri pentru străinul vorbitor de finlandeză

palarie-de-magician1

Nyrkkisäännöt

.

Există cuvinte pe care și finezul le folosește frecvent în vorbirea curentă, dar care-l pot salva de la încurcături lingvistice și pe străin. Unele substantive sunt dificile și nesigure la declinat, unele verbe se intrică in forme și, când ai ajuns să pronunți cuvântul, te împiedici și te temi să nu te faci de râs.

Trucul este tocmai formularea cu cuvinte de uz general, de a căror inflexiune ești sigur.

Câteva exemple mai jos, verbe de primă urgență:

kyetä – a putea, a fi capabil Atenție la alternanța tulpinii tare cu cea moale: kyk- kyen-, kyet-

käydä – a se duce și a veni; a face mișcare de du-te–vino; a umbla (ardelenește: umblă la școală). Nu acceptă infinitivul după.

lienee – se cuvine, se pare să fie, s-ar putea să fie. Ușor de folosit, n-are multe forme.

mahtaa – a putea. Atenție la alternanța consonantică k/d

mennä – a merge (dar și pentru un fel de viitor, a deveni). Atenție la alternanța n/nn

osata – a ști; a fi capabil

pitää – a trebui (a ține, a menține, a reține, a păstra, a organiza, a face, a considera)

taitaa – a fi capabil, versat în, a fi în stare, a putea, a ști; probabil. Atenție la alternanța consonantică t/d.

tarvita – a trebui; a-i trebui; a avea nevoie de. Folosit cu precădere la forma negativă cu „ei” și cu genitivul pronumelui personal!

tehdä – a face; a îndeplini; a executa; a acționa

tulla – a veni (dar și pentru un fel de viitor, a deveni) cu obiectul (complementul) în/la translativ –ksi. După pronumele personal la genitiv + tulee (pers. 3-a sg.) se traduce cu trebuie, minun tulee … – eu trebuie să …

täytyä – a trebui; a fi obligat să. Folosit cu precădere la forma pozitivă, afirmativă și cu genitivul pronumelui personal!

tuntua – a se părea că

voida – a putea. Cel mai ușor dintre toate.

La cele de mai sus se adaugă, de obicei, infinitivul: [voin/taidan/mahdan] lähteä. Minun täytyy sanoa / minun ei tarvitse sanoa. Osaan tehdä. Minun piti sanoa. Altele: Tulen hulluksi (tulla + V la transl.) sau dacă are sensul „a trebui” sinun tulee lukea tämä – tu trebuie să citești asta. Tuntuu paremmalta (tuntua + aVb. + ltA). Altfel verbele unipersonalele pitää, täytyy și tulla (tulee) se întrebuințează cu nominativul sau cu partitivul.

Verbele de mai sus au mai multe sensuri, aici au fost menționate doar sensurile ‚de primă urgență’. Este bine de cunoscut și celelalte sensuri pentru evitarea confuziilor.

ATENȚIE la ”että”!

Unde l-ai băgat pe „että” nu mai merge infinitivul, ci una din formele inflectate iar în scris, înainte de „että” se cere virgulă, dacă introduce o propoziție secundară.

.

Legat de täytyä și de tarvita două exemple de construcție pozitivă și negativă:

sinun täytyy syödä sen ruoan – trebuie să mănânci mâncarea [asta /aia] — pozitiv

ei sinun tarvitse syödä sitä ruokaa – nu trebuie să mănânci mâncarea [asta /astfel de] — negativ

în care vedem că doar sinun și syödä se repetă în aceeași formă, restul cuvintelor iau alte forme. În românește doar nu schimbă sensul din pozitiv în negativ.

.

.

Finlandezii înșiși consideră că este mai convenabil să folosească forma impersonală a verbului, așa zisă persoana a patra, care are doar două forme, pozitivă și negativă. Atenție mai ales la forma negativă pe care străinii o ignoră: syödään – ei syödä! Käytiin postissa (= olen käynyt (participiul trecut, forma activă) / kävin postissa). Ei [oo] / [ole] käyty (participiul trecut, forma pasivă) postissa. (= en ole käynyt / en käynyt postissa).

Și românii folosesc forma impersonală de genul ‚se bea și se mănâncă bine la Brașov’.

Dacă nu știi în ce caz trebuie să fie obiectul după ce abia ai apucat să spui verbul, pune-i la coadă un sufix posesiv care, cel mai adesea, nu mai cere ca substantivul să fie flexat și concordanța se păstrează. Dacă totuși se cere flexiunea substantivului, adăugarea pronumelui posesiv face ca să treacă mai ușor neobservată lipsa concordanței.

.

.

Când trebuie să transcrii un cuvânt te uiți, îl parcurgi cu privirea și stabilești până unde literele sunt „normale” și unde apare prima „ääkkönen” literă cu diacritice, urmând ca de acolo să controlezi exactitatea transcrierii.

Urmărești, de asemenea, jocul vocalelor –ou-, –uo-, –eu-, –ue-, –eo-, –oe-, –yä-, –äy-, –öy- și –yö- ca și secvențele –ij– (1730 cuvinte), –ji– (272 cuvinte), –jii– (jiirata, jiiri, tyhjiin, ehjiin, rähjiin, hiihtäjiin și altele la ilativ plural care sunt terminate în –jA la nominativ singular)  sau –iji-, (havaijinkitara, havaijinleike, malaiji, malaijilainen, malaijin kieli, nuijia, plebeiji, savoijinkaali, taiji). La numărul de cuvinte menționat mai sus, unde secvențele –ij-, –ji– și –jii– apar în rădăcini, se adaugă secvențele care apar în formele flexionale ale altor cuvinte, aparent inocente, precum: hoitaja, hoitajiin (la ilativ plural).

Dacă-ți dă mâna și te-ai aventurat într-o frază lungă și întortocheată, amintește-ți că finezul nu mai ține minte ce subiect a fost la început și se cade ca, pe ici pe colo, să-l mai repeți, dacă nu chiar tot subiectul, măcar un se.

.

Ce NU e la partitiv! Tot ce în românește NU ar putea primi precizarea în general’!

Coroloar: dacă poate primi precizările ,în general’, ,de felul’, ,cam’, ,niște’ s-ar putea să fie la partitiv.  

Toți străinii consideră greșit că bau-baul limbii finlandeze este partitivul care, odată înțeles, nu mai este sperietoare. Mai dificile sunt multiplele excepții de la regulile gramaticale și ele din ce în ce mai complicate, formele verbale care se suprapun, timpuri și moduri verbale inexistente în alte limbi. Frazeologia este grea în toate limbile, dar cea finlandeză pare să fie prolifică și diversificată.

Vorbind despre partitiv cei mai mulți străini se întreabă când se folosește partitivul?. Aș îndrăzni să abordez idea din capătul celălalt: când NU se folosește partitivul, urmând ca în restul cazurilor să considerăm că S-AR PUTEA FOLOSI partitivul, dar situațiile se consideră individual. Amintesc: cazul partitiv privește doar declinarea numelor gramaticale, substantivul, adjectivul, adverbul (cu cazurile lui aparte), pronumele și numeralul.

Dacă numele gramatical, în speță substantivul, este concret sau poate fi numit, arătat cu tämä sau tuo, sau este ceva care aparține cuiva, minunsinun etc., sau se referă la o situație din trecut, deci împlinită, NU INTRĂ ÎN DISCUȚIE PARTITIVUL ci nominativul, cel mai adesea, sau un alt caz în funcție de situație.

a)      dacă-l pot arăta cu tämä sau tuo, este concret; desigur că merg și formele declinate ale acestor pronume demonstrative, tämän sau tuon (cu nominativul), tätä sau tuota (cu partitivul ca acuzativ) ș.a.m.d.

b)      dacă aparținătorul este concret și obiectul aparținut este concret, deci formele alcătuite cu pronumele posesive minunsinun nu pot cere partitivul.

c)      trecutul denotă lucruri petrecute, împlinite, finite de unde partitivul este, în general, exclus. Sigur că pentru noțiunile nedefinite, chiar petrecute în trecut, partitivul își găsește locul (tulin ja kuulin melua – neștiind despre ce melu este vorba, cuvântul este la partitiv fiind vorba de melu în general!).

.

.

Introdus  / lisätty 26.3.2010

Actualizat / päivitetty 27.6.2010

Actualizat / päivitetty 18.7.2010

Actualizat / päivitetty 29.1.2011

Actualizat / päivitetty 16.12.2016

Actualizat / päivitetty 25.4.2017

 

.

Anunțuri

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: