Blogulblog's Blog

Kulttuurišokki – șocul cultural

Kulttuurišokki – șocul cultural

 

No foot!

Nici n-apucă bine străinul să pună piciorul pe pământul Finlandei, că-i sare imediat înainte finezul să-l întrebe „eiks ookii kulttuurishokki?”. Până să se dezmeticească, se uită în jur și, comparând cu „cultura” de acasă, mai c-ar răspunde „mai curând lipsa culturii mă izbește”. Desigur, lipsa culturii lui de acasă, cea cu care s-a obișnuit și pe care o consideră ubicuitară.

Definiția culturii în românește ar fi următoarea:

CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. Cultura Cucuteni. Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania.

Deși apar puse împreună, deosebim cel puțin două grupe, cultura individuală, situată pe locul întâi în modul de a gândi al românului și abia mai apoi cultura de grup social, situată pe locul întâi în modul de a gândi al finlandezului. De unde și diferențele de înțelegere.

Înghesuiala pe Globul nostru începe să amintească de transportul în comun într-o cunoscută țară balcanică. Nu poți alege de cine te freci în autobuz, nici pe cine să-ți sufle-n ceafă sau, și mai rău, în nas. Vrem, nu vrem, trebuie să-i acceptăm pe cei care, pe cele mai felurite căi, ne vin alături. Lumea are dreptul să circule. Este bine știut că, de-a lungul istoriei, „năvălitorii”, individual sau în hoarde, și-au impus obiceiurile populației locale. În ziua de azi, însă, conștiința națională este dezvolată în asemenea grad, încât nu mai permite „năvălitorilor” să-și impună obiceiurile. Sau poate că da, pentru că pentru ei s-a creat noțiunea de „corect politic”.

Da, dar titlul este șocul cultural; să încercăm să-l lămurim pentru că este un subiect la ordinea zilei.

Șocul cultural îi privește, în general, pe expați.

  • expat, expată, expați, expate; expatriat, expatriată, expatriați, expatriate – definește o persoană care locuiește temporar sau permanent în altă țară decât cea natală.
  • emigrant – persoană care emigrează din țara natală – maastamuuttaja, siirtolainen; emigrant, utvandrare
  • imigrant – persoană care imigrează într-o altă țară – maahanmuuttaja; imigrant, invandrare

Față de țara sa din care pleacă, este emigrant, față de țara în care se mută, este imigrant. Termen general – migrant

  • refugiat – care caută un refugiu într-o țară străină – pakkosiirtolainen, pakolainen; flykting

Kulttuurišokki tarkoittaa ihmisen vaikeutta sopeutua vieraaseen kulttuuriin. Siihen liittyvät oireet voivat olla psyykkisiä ja fyysisiä, voimakkuudeltaan eriasteisia ja jokainen kokee sen eri tavoin. Kulttuurišokkiin liittyvien tuntemusten voimakkuus riippuu omasta henkisestä kapasiteetista, oman ja kohdattavan kulttuurin erilaisuudesta sekä aiemmista kokemuksista.

.

Șocul cultural este dezorientarea personală pe care o persoană o poate simți atunci când se confruntă cu un mod necunoscut de viață în urma imigrației sau într-o vizita într-o țară nouă, o schimbare a mediilor sociale, sau pur și simplu într-o călătorie într-un alt tip de viață, într-un mediu străin. Șocul cultural poate fi descris ca fiind compus din cel puțin una din cele patru faze distincte: luna de miere, de frustrare, de adaptare și de definitivare.

Problemele comune includ: excesul de informații, bariera de limbă, prăpastia dintre generații, decalajul tehnologic,  gradul abilității pentru interdependență, formularea dependenței, dorul de casă (cultural), senzație de regres (dorul obiceiurilor de acasă), plictiseala (în funcție de locul de muncă), capacitatea de răspuns (set de aptitudini culturale).

Nu există nici o modalitate de a preveni în totalitate șocul cultural; ca indivizi, în orice societate suntem afectați personal de contrastele culturale diferite.

.

Șocul cultural este categorisit „boală” și alături de „dorul de casă” este clasificat în Sistemul Internațional de Clasificare a Bolilor ICD-10 cu codul F43.2* Adjustment disordersTulburări de adaptare.

Kulttuurišokkiin on määritelty neljä eri vaihetta:

  1. Kuherruskuukausi: Uuteen kulttuuriin saavuttaessa innostus nähdä ja kokea kaikki ulkopuolisen tarkkailijan silmin. Vieras kulttuuri nähdään hyvässä valossa huomaamatta sen huonoja puolia.
  2. Šokin kynnysvaihe: Pienet asiat alkavat ärsyttää ja uuden kulttuurin huonot puolet ja käytännön ongelmat tulevat esiin. Väsymys, masennus ja koti-ikävä ovat tämän vaiheen yleisiä oireita.
  3. Sopeutuminen: Vähittäinen oppiminen, toimeentuleminen erilaisissa tilanteissa ja ymmärrys toimintatapojen syistä auttavat sopeutumaan uuteen kulttuuriin. Olo alkaa tuntua kotoisammalta ja kommunikaatio-ongelmat vähenevät. Yleinen uudesta kulttuurista johtuva stressi vähenee.
  4. Paluušokki: Paluu omaan kulttuuriin voi aiheuttaa suuremman šokin kuin kulttuurišokki vieraassa kulttuurissa. Uudelleensopeutuminen omaan kulttuuriin voi viedä aikaa vieraassa kulttuurissa kertyneiden kokemusten ja mahdollisesti muuttuneen omakuvan vuoksi.

.

Cele patru faze ale șocului cultural:

  1. Luna de miere, de idealizare: la sosirea într-o nouă cultură, entuziasmul pentru a vedea și experimenta totul cu ochii unui observator extern. Cultura străină este văzută într-o lumină bună, în ciuda aspectelor sale negative. [1–3 luni]
  2. Pragul fazei de șoc: lucrurile mici încep să irite și și vor apărea problemele practice ale noii culturi. Oboseala, depresia și dorul de casă sunt simptomele comune ale acestei faze.
  3. Adaptarea: învățarea treptată, obținerea micilor succese în diferite situații și înțelegerea motivelor acestor practici ajută la adaptarea la noua cultură. Începi să te simți ca acasă, iar problemele de comunicare sunt mai reduse. Stresul general rezultat din noua cultură va fi și el, mai redus. [6–12 luni]
  4. Șocul cultural invers, șocul de reintrare, șocul cultural propriu: revenirea la cultura de acasă poate duce la un șoc mai mare decât cel suferit cu cultura străină. Reabilitarea propriei culturi poate avea nevoie de timp, din cauza experiențelor anterioare acumulate cu cultura străină și, eventual, o schimbare în percepția de sine.

.

Reluate și detaliate, fazele ar fi următoarele (evident, nu toate se referă la români sau la finlandezi, ele sunt generale):

Luna de miere

În această perioadă, diferențele dintre cultura de acasă și cea nouă sunt văzute într-o lumină romantică. De exemplu, într-o altă țară, cuiva i-ar place un aliment nou, un alt ritm de viață, sau obiceiurile localnicilor. În timpul primelor câtorva săptămâni, cei mai mulți sunt fascinați de noua cultură. Ei socializează cu localnicii cu care vorbesc o limbă străină comună și care sunt politicoși cu străinii. Vocabularul folosit este la nivel de ghid de conversație. Dar, ca orice lună de miere, până la urmă se termină.

Negocierea, faza de trecere, de tranziție

După un timp (de obicei, în jurul a trei luni, în funcție de individ), diferențele dintre cultura veche și cea nouă devin evidente și pot crea anxietate. Locul entuziasmului poate fi luat de sentimente neplăcute de frustrare și furie față de evenimentele nefavorabile, care pot fi percepute ca stranii și jignitoare gradului său de cultură. Barierele lingvistice, marile diferențe de igienă publică, siguranța traficului, accesibilitatea și calitatea alimentelor pot spori sentimentul de deconectare de la mediu.

Atunci când individul este transferat într-un mediu diferit, se pune accent deosebit pe abilitățile sale de comunicare, există dificultăți practice de a le depăși, cum ar fi perturbarea ritmului circadian care de multe ori duce la insomnie și somnolență în timpul zilei; adaptarea florei intestinale la bacteriile locale diferite și cu diferite concentrații în alimente și în apă; dificultatea de a solicita un tratament pentru o boală, pentru că medicamentele pot avea denumiri diferite de cele de acasă și aceleași ingrediente active ar putea fi greu de recunoscut.

Totuși, cea mai importantă schimbare în perioada este comunicarea: oamenii care tind să se adapteze la o nouă cultură, de multe ori simt singuri și le este dor de acasă, deoarece ei nu sunt încă integrați în noul mediu și se întâlnesc cu oameni cu care nu sunt familiarizați zi de zi. Bariera lingvistică poate deveni un obstacol major în crearea de noi relații; o atenție specială trebuie acordată elementelor specifice de cultură, de asemenea semnelor limbajului corpului, evitării gafelor, urmăririi tonului și ritmului de conversație, a nuanțelor lingvistice și obiceiurilor ca și evitarea prietenilor falși. Vocabularul folosit este acum insuficient la nivel de ghid de conversație, se cer noțiuni mai complicate, de multe ori abstracte. Descoperi că același cuvânt din limba de comunicare are pentru tine un sens cu pronunția ta obișnuită, iar pentru localnicul interlocutor are alt sens și o altă pronunție sui-generis.

În cazul studenților care studiază în străinătate, apar unele simptome suplimentare de singurătate, care afectează în cele din urmă stilul lor de viata ca un întreg. Datorită modului de viață într-o altă țară fără sprijin parental, studenții internaționali de multe ori simt anxietate la adaptarea la noua cultură, și cu atât mai mult atunci când culturile sunt larg distanțate, ca modele de logică și de vorbire sunt diferite și, în special acolo unde accentul se pune pe retorică.

Ajustarea

După un timp (de obicei 6 până la 12 luni), expatul începe să accepte și să se obișnuiască cu noua cultură și, totodată, dezvoltă unele rutine. Știe la ce să se aștepte în cele mai multe situații, iar în țara gazdă nu se mai simte ca nou venit. Începe să se preocupe de problemele de bază, iar totul devin mai normal. Își dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor și ia o atitudine pozitivă față de noua cultură care capătă un sens, iar reacțiile negative față de cultură sunt reduse.

Adaptarea, stăpânirea situației

În această fază considerăm stăpânirea situației de către expat, când este în măsură să participe pe deplin și confortabil la cultura gazdă. Adaptarea nu înseamnă convertire totală; oamenii păstrează, destul de des, mai multe trăsături ale culturii lor anterioare, cum ar fi accentul și gânditul în limba maternă. Această etapa este adesea numită și biculturală. Tot aici putem menționa familiile de expați care în casă folosesc limba maternă iar în afară folosesc limba locului. Cu ambele limbi, cel mai bine, se descurcă copii lor. Ideal ar fi ca toți să folosească, atât în casă cât și afară, limba maternă pentru realitățile culturii anterioare, „de acasă”, iar limba locului pentru cultura locală și pentru realitățile locale. Astfel se evită apariția „monștrilor verbali”, a cuvintelor inventate într-o limbă pentru a suplini lipsa lor din cealaltă limbă.

.

Șocul cultural invers 

Șocul cultural invers  (aka „șoc re-intrare” sau „șoc cultural propriu”), poate avea loc revenind la cultura de acasă după fuseseră obișnuiți cu una nouă; asta poate produce aceleași efecte ca cele descrise mai sus. Acestea sunt rezultatele psihosomatice și psihologice, consecințele procesului de reajustare la cultura primară. Persoana afectata constată de multe ori acest lucru ca fiind mai surprinzător și chiar mai dificil decât șocul cultural original. Aceste fenomene, reacțiile pe care le au membrii culturii „de acasă” față de cel care revine ca și amestecul celor două culturi, nu mai este nimic din ce am lăsat, unele aspecte erau mai bune acolo, aici trebuie luat totul de la capăt; de aici și titlul cărții lui Thomas Wolfe,  Tu nu poți merge din nou acasă.

Șocul cultural invers este, în general, compus din două părți: idealizarea și așteptările. Când o perioadă mare de timp a fost petrecută în străinătate, ne vom concentra pe binele din trecutul nostru, vom uita răul și vom crea o versiune idealizată a trecutului. În al doilea rând, odată scos din decorul nostru familiar și plasat într-unul străin, vom presupune în mod incorect că lumea noastră anterioară nu sa schimbat. Ne așteptăm ca lucrurile să rămână exact la fel ca atunci când am plecat. Trebuie înțeles că viața de acasă este acum diferită, că lumea a continuat fără noi, și procesul de adaptare la aceste noi condiții, precum și actualizarea noilor noastre percepții despre lume, cu vechiul nostru mod de viață provoacă disconfort și suferință psihologică. Adesea cele două aspecte, vechiul și noul se bat cap în cap.

Aici nu pot trece peste suferințele unei doamne, româncă prin naștere, dar expată în Austria, care se plângea după ce, după foarte mulți ani de la plecarea din țară, s-a întors să-și viziteze rudele. Spunea că în Austria nu a fost și nu va fi niciodată considerată austriacă, dar avea consolarea că este româncă și, într-o bună zi, va regăsi căldura rudelor. După o vizită, în care își pusese mari speranțe, îmi povestea că a fost tratată excelent, ca o prințesă, dar ca o străină; doar că nu se dusese pentru EXCELENȚĂ, ci pentru CĂLDURĂ, dacă nu ca rudă, măcar ca o concetățeancă, ca o româncă. Mâhnirea sa era, „acum că nu mai am nicio țară, nu sunt nici austriacă, nici româncă, oare ce sunt eu?”

.

Rezultate

Există trei rezultate de bază ale fazei de ajustare:

  • Acei expați care consideră că este imposibil să accepte cultura străină și să se integreze social – kotouttaminen, se dezic de mediul înconjurător al țării gazdă, pe care ajung să-l perceapă ca ostil, se izolează  și văd, ca singura cale de ieșire, revenirea la propria lor cultură. Socializează doar cu membrii diasporei. Aceștia care refuză, sau nu au capacitatea să se adapteze, după întoarcerea acasă, au cele mai mari probleme de re-integrarea.
  • Unii dintre ei se integreze pe deplin – kotouttuivat, adoptă cultura gazdelor, în timp ce își pierd, treptat, identitatea originală. Nu de puține ori își schimbă numele cu unul local. Aceasta se numește asimilare culturală. Ei rămân, în mod obișnuit, pentru totdeauna în țara gazdă. În această categorie intră aproximativ 10% din expați.
  • Sunt și expați care reușesc să se adapteze la aspectele culturale ale gazdelor pe care le văd ca fiind pozitive, păstrând în același timp o parte din propria lor cultură și creând, astfel, un amestec unic, propriu lor. Ei nu au probleme majore la întoarcerea acasă sau relocarea lor în altă parte. Acest grup poate fi considerat a fi oarecum  cosmopolit, pentru că oriunde s-ar așeza în lume, nu are probleme de adaptare. Aproximativ 30% din expați aparțin acestui grup.

Șocul cultural are multe și diferite efecte, anumite perioade de timp și diverse grade de severitate. Mulți oameni sunt handicapați în prezența șocului și nu pot recunoaște imediat ceea ce îi deranjează.

.

Ar mai fi un termen care, în ultimul timp, este tot mai mult întrebuințat.

Fresh off the boat (FOB), off the boat (OTB), freshy adică „proaspăt de pe barcă”, sau măcar ”de pe barcă”. Sunt termeni utilizați pentru a desemna imigranții care, în privința limbii și a comportamentului, nu au fost încă  asimilați în cultura națiunii gazdă, dar continua cu ideile și practicile lor etnice. În cadrul unor cercuri etnice asiatice din Statele Unite, fraza este considerat incorectă politic și peiorativă. Aceasta poate fi de asemenea folosită pentru a descrie în mod stereotip comportamentul noilor imigranți ca, de exemplu, abilitățile lor reduse de condus mașina,  educația lor de a lucra în locuri de muncă slab calificate sau chiar necalificate, precum și utilizarea unei limbi engleze incorecte. Termenul provine din primele zile ale imigrației, atunci când oamenii au migrat, în mare parte, din alte țări pe o navă. (Uneori apare și termenul „Fresh off the Boeing” pentru imigranții veniți cu avionul).

Pe de altă parte termenul FOB (→ fobby, fobbies, freshy, freshies) are și conotații pozitive. Termenul a fost, de asemenea, adaptat de imigranți, de ei sau de alte persoane din comunitatea lor, care vedeau diferențierea ca sursă de mândrie, în cazul în care și-au păstrat cultura lor și nu au pierdut-o prin asimilare. De fapt, în loc de a lua această frază rău intenționată ca o insultă, mulți imigranți și, mai precis, cei din estul și din sudul Asiei, (și în special copiii lor născuți americani), pot folosi acest termen pentru a descrie obiceiurile lor pe fundalul lor cultural și ca un simț al modei, de exemplu „îmbrăcăminte fobby”, „ochelari fobby”, „accent fobby” și multe altele.

.

Șocul tranziției

Șocul cultural este o subcategorie a unei entități numită șoc universal de tranziție. Șocul de tranziție este o stare cu senzația de pierdere și de dezorientare generată de o schimbare în mediul familiar și care necesită acomodare. Există mai multe simptome ale șocului de tranziție: preocuparea excesivă peste curățenie, sentimentele de neajutorare și de izolare, iritabilitate crescută până la furie, modificări frecvente ale dispoziției cu reacții de stres fiziologic, insomnie sau somn excesiv, plictiseală, dorul de prietenii vechi de acasă și, în general, dorul de casă, deprimare cu efecte alimentare, sau anorexie, lipsa poftei de mâncare cu slăbire accentuată sau, dimpotrivă, bulimie, cu creșterea nedorită a greutății, senzația de nesiguranță cu iscoditul de după perdele, altercații cu vecinii, gânduri de sinucidere sau fataliste, aversiunea față de stereotipurile gazdelor care pot duce la ostilitate față de locuitorii țării gazdă.

Un aspect care nu trebuie subestimat este acela că, în foarte multe țări ale lumii, printre ele și Finlanda, oricât de bine s-a adaptat expatul, a adoptat cultura, după părerea sa vorbește limba perfect, s-a făcut util în societate, este apreciat la locul de muncă, se îmbracă și se comportă ca localnicii, dar evită să facă ce fac ei rău, se achită exemplar de îndatoriri, într-un cuvânt este cetățeanul perfect: EL VA RĂMÂNE UN EXPAT PÂNĂ MOARE!

.

18l.

*ICD-10

F43.2 Sopeutumishäiriöt

  • Kulttuurisokki
  • Surureaktio
  • Lapsen laitostuminen

Tunne-elämän häiriö- ja ahdistustiloja, jotka tavallisesti häiritsevät sosiaalista toiminta- ja suorituskykyä ja syntyvät merkittävän elämänmuutoksen tai rasittavan elämäntapahtuman jälkeisen sopeutumisvaiheen aikana.

Rasitustekijä on saattanut vaikuttaa yksilön sosiaalisen verkoston yhtenäisyyteen (menetykset, erokokemukset) tai laajempaan sosiaalisen tuen ja arvojen järjestelmään (siirtolaisuus, pakolaisuus) taikka merkitä suurta kehitystehtävää tai -kriisiä (koulun aloittaminen, vanhemmaksi tulo, epäonnistuminen tärkeän henkilökohtaisen tavoitteen saavuttamisessa, eläkkeelle siirtyminen). Yksilöllisen alttiuden ja haavoittuvuuden vaikutus sopeutumishäiriöiden ilmenemisriskiin ja -muotoihin on suuri, mutta siitä huolimatta oletetaan, että häiriötä ei olisi syntynyt ilman rasitustekijää.

Häiriö voi ilmetä monenlaisina oireina, esim. masentuneena mielialana, ahdistuksena ja huolena (tai näiden oireiden yhdistelmänä). Henkilö saattaa tuntea, että vallitsevassa tilanteessa on mahdotonta selviytyä tai suunnitella ja jatkaa eteenpäin, ja hän voi olla jonkinasteisesti kyvytön suoriutumaan jokapäiväisistä toimista. Varsinkin nuoruusikäisillä saattaa mukana olla käytöshäiriöitä. Vallitseva piirre voi olla lyhyt tai pitkittynyt masennusreaktio tai muu tunne-elämän tai käyttäytymisen häiriö.

.

F43.2 Tulburare de adaptare

Stări de suferință subiectivă și de perturbare emoțională, de obicei împiedicând funcționarea socială și performanțele sociale, survenind în perioada de adaptare la o schimbare semnificativă de viață sau la un eveniment stresant de viață. Factorul de stres poate să fi afectat integritatea unei rețele sociale a individului (pierdere ireparabilă, experiențe de separare) sau sistemul mai larg al suporturilor și valorilor sociale (emigrare, statut de refugiat) sau a reprezentat o tranziție de dezvoltare majoră sau criza (mersul la școală, faptul de a deveni părinte, eșecul în atingerea unui scop personal indrăgit, pensioarea). Predispoziția individuală sau vulnerabilitatea joacă un rol important în riscul producerii și formării manifestărilor privind tulburările de adaptare, dar, cu toate acestea, se presupune ca afecțiunea nu s-ar fi produs fără factorul stressant. Manifestările variază și includ dispoziția depresivă, anxietatea sau grija (sau o combinație a acestora), un sentiment de incapacitate, de infruntare, de a face proiecte de viitor, sau de a continua situația din prezent ca și un anumit grad de imposibilitate de a efectua activitățile de rutină zilnică. Tulburările de conduită pot să fie o trăsătură asociată, mai ales la adolescenți. Trăsătura predominantă poate fi o reacție depresivă de scurtă sau lunga durată sau o perturbare a altor emoții și conduite. Șoc cultural. Reacție la mâhnire adâncă. Spitalizare la copil.

.

 

F43.2 Adjustment disorders

States of subjective distress and emotional disturbance, usually interfering with social functioning and performance, arising in the period of adaptation to a significant life change or a stressful life event.

The stressor may have affected the integrity of an individual’s social network (bereavement, separation experiences) or the wider system of social supports and values (migration, refugee status), or represented a major developmental transition or crisis (going to school, becoming a parent, failure to attain a cherished personal goal, retirement).

Individual predisposition or vulnerability plays an important role in the risk of occurrence and the shaping of the manifestations of adjustment disorders, but it is nevertheless assumed that the condition would not have arisen without the stressor.

The manifestations vary and include depressed mood, anxiety or worry (or mixture of these), a feeling of inability to cope, plan ahead, or continue in the present situation, as well as some degree of disability in 9the performance of daily routine. Conduct disorders may be an associated feature, particularly in adolescents.

The predominant feature may be a brief or prolonged depressive reaction, or a disturbance of other emotions and conduct.

Culture shock

Grief reaction

Hospitalism in children

.

F43.2 Troubles de l’adaptation

Etat de détresse et de perturbation émotionnelle, entravant habituellement le fonctionnement et les performances sociales, survenant au cours d’une période d’adaptation à un changement existentiel important ou un événement stressant.

Le facteur de stress peut entraver l’intégrité de l’environnement social du sujet (deuil, expériences de séparation) ou son système global de support social et de valeurs sociales (immigration, statut de réfugié); ailleurs, le facteur de stress est en rapport avec une période de transition ou de crise au cours du développement (scolarisation, naissance d’un enfant, échec dans la poursuite d’un but important, mise à la retraite).

La prédisposition et la vulnérabilité individuelles jouent un rôle important dans la survenue et la symptomatologie d’un trouble de l’adaptation; on admet toutefois que le trouble ne serait pas survenu en l’absence du facteur de stress concerné.

Les manifestations, variables, comprennent une humeur dépressive, une anxiété ou une inquiétude (ou l’association de ces troubles), un sentiment d’impossibilité à faire face, à faire des projets, ou à continuer dans la situation actuelle, ainsi qu’une certaine altération du fonctionnement quotidien.

Elles peuvent s’accompagner d’un trouble des conduites, en particulier chez les adolescents.

La caractéristique essentielle de ce trouble peut consister en une réaction dépressive, de courte ou de longue durée, ou une autre perturbation des émotions et des conduites.

Choc culturel

Hospitalisme chez l’enfant

Réaction de deuil

.

Părerea altora despre „șocul cultural finlandez

.

Introdus / lisätty 21.1.2016

Actualizat / päivitetty 28.1.2017

.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: