Blogulblog's Blog

Cunoașterea explicită, cunoașterea implicită, hiljainen tieto

Cunoașterea explicită, cunoașterea implicită, hiljainen tieto

Aflu, cunosc, învăț, știu

.

Image published without permission. That’s generally permitted for non-profit or educational purposes.

.

Iată-mă, de bună voie și nesilit de nimeni, sunt gata să mă bag unde-mi fierbe mai puțin oala. Asta pentru a-mi susține ideea mea fixă că limbajul nu ne mai servește, cuvintele nu pot exprima tot ce vrem să spunem, tot ce știm; știm mult mai mult decât putem exprima în cuvinte. Cei care folosesc mai multe limbi, uneori găsesc cuvântul potrivit dintr-o altă limbă decât cea curentă, dar interlocutorul înțelege oare cuvântul acela? Românii din Ardeal au la îndemână cel puțin două limbi de comunicare; deși români, uneori chiar vorbesc ungurește între ei și nu din lipsă de patriotism, ci doar pentru că ungara, ca și finlandeza, nuanțează exprimarea ideilor altfel, chiar aș zice, mai clar, mai precis.

.

Mai întâi câteva definiții din DEX. definiții de care avem nevoie mai târziu.

AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni, a născoci, a imagina. A găsi (căutînd), a descoperi (întîmplător).

CUNOÁȘTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, a experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. 4. vi (Înv; construit cu prep la) A se pricepe la ceva.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. A accepta ca fiind adevărat sau posibil. A bănui, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență.

ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. A pătrunde cu mintea, a prinde sensul, înțelesul unei idei, al unei noțiuni, al unei situații etc. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe.

ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de…), a fi informat (în legătură cu…), a cunoaște. (Urmat de un complement direct sau de o propoziție completivă; folosit și absolut) A avea cunoștință (despre ceva), a cunoaște (ceva). (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a cunoaște cu deplină cunoștință. A cunoaște, a pricepe, a stăpâni, (fam.) a vedea. A se dumeri, a înțelege, a se lămuri, a pricepe, a cuprinde și ține minte, a se pricepe, a fi informat, a afla, a auzi,

GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A(-și) forma o judecată, un raționament, o idee despre ceva sau cineva. A-și forma o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a pătrunde cu gândul un lucru pentru a-l înțelege; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. A crea idei despre obiectele și fenomenele din realitatea înconjurătoare.

.

.

☆ Cogito, ergo sum – je pense , donc je suis – cuget, deci exist –  (René Descartes –  Discours de la méthode , 1637)

De omni re scibili et de quibusdam aliis (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

Zwar weiss ich viel doch mocht’ich alles wissen (germ.) Într-adevăr, știu multe, dar aș vrea să știu totul – Goethe, „Faust”, I, Noaptea.

Oida me uden iedenai (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) Știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

Nosce te ipsum sau Gnōthi seauton – γνῶθι σαυτόν – Cunoaște-te pe tine însuți (un aforism grec antic care era scris în pronaosul  Templului lui Apollo din Delfi).

Car il est bien plus beau de savoir quelque chose de tout que de savoir tout d’une chose Blaise Pascal: Pensées folio 49. Comentariu: Întrucât nu putem fi universali să știm tot ce putem cunoaște despre toate, ne mulțumim să știm câte puțin din toate, căci este mult mai frumos să știi ceva din toate, decât să știi totul despre un singur lucru.

Timeo hominem unius libri. Timeo virum unius libri. Timeo lectorem unius libri. – Mă tem de omul unei singure cărți. Mă tem de omul unilateral. (Sf. Thomas d’Aquino). În opoziție cu panseul lui Blaise Pascal citat mai sus, omul care a citit o singură carte, pe care a aprofundat-o, este de temut pentru că știe „totul” despre acel subiect. Invers, dacă acea carte este doar Biblia, omul este de temut pentru că, fiind unilateral, este un limitat, poate chiar un fanatic și nu acceptă realitatea, dacă nu este conformă cu Biblia. Lectorem unius libri este, în orice caz, un om limitat.

.

.

Definițiile de mai sus se leagă între ele pentru a alcătui un tot. Dacă organismul uman funcționează potrivit unui „calculator genetic preprogramat”, în general, același pentru toți, relațiile omului cu mediul variază de la individ la individ și asta depinde de „totul” format prin cumularea noțiunilor mai sus enumerate (prin verbe).

.

Încă din faza de embrion, copilul află tot ce-i va trebui, ce-i va fi util după ce se va naște. Genele se ocupă de asta. Dacă în viața intrauterină mediul era destul de limitat și aproape uniform, după naștere, copilul descoperă mediul înconjurător și are de înfruntat tot universul. De aici încolo aflarea, cunoașterea se diversifică, pe de o parte o cunoaștere pasivă, dictată de gene și pe de altă parte o cunoaștere activă, prin aflare, amplificată pe zi ce trece. Acum intră în vârtejul lumii. Știe să găsească sânul mamei și cum să procedeze să primească lapte. Când e timpul să se deplaseze, altfel decât de-a bușilea, spunem că „învață” să meargă. Nu cred că „a învăța” e verbul potrivit pentru că el doar experimentează mersul. Cade și se ridică de mai multe ori până când merge cu adevărat. Tot aici ar intra și alte „învățături” de mai târziu, înotul și mersul pe bicicletă. Ce înveți se poate uita, ce experimentezi, devine achiziție pentru toată viața. [Experiența este ceea ce-ți permite să identifici o greșeală, când o faci din nou! (Frank Pierce Jones îl citează pe Platon care, la rândul său, îl citează pe Socrate.)]

Reluând și rezumând, mai întâi afli, cunoști (direct, nemijlocit), apoi crezi ce ai aflat (abilitate), pentru depozitare, stocare găsești în minte ungherul potrivit, apoi înveți (mijlocit; abilitate) ceva care completează în depozit ceea ce ai aflat și, combinându-le, înțelegi (abilitate); odată înțeles poți spune că știi (abilitate), iar toate împreună pornesc mecanismul de prelucrare și de îmbinare a noțiunilor din diferite unghere, mecanism numit gândire, a gândi (abilitate). Situația de a ști poate fi stearpă, nu ar avea valoare practică dacă ceea ce știi nu transpui în fapt. Mai întâi să știi ce vrei, (to know what), mai apoi să știi cum, (to know how), apoi când (to know when) și, în sfârșit, cu ce (to know with what; by which, by what means, whereby). Desigur, s-ar mai cere și să știi ce faci cu ce ai obținut, dar asta depășește ideea paginii.

Toate se referă la diferitele aspecte ale informației folosite în diferite cazuri. Atât stocarea cât și transmiterea informației presupun suporturi materiale sau energetice care pot fi interschimbabile.

.

.

Despre cunoaștere

  • Cunoaștere
  • Cunoașterea explicită
  • Cunoașterea implicită
  • Cunoștințe procedurale
  • Cunoaștere experimentată, experiență

.

Cunoaștere

.

tietocunoașterekunskaplärdom

Este evident că aici subiectul nu poate fi tratat exhaustiv; avem aici doar un aperitiv pentru a putea continua discuția pe tema generală.

Ramura filozofiei care se ocupă cu originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii este epistemologia: parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii umane în cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii științifice.

Cunoașterea este familiarizarea cu cineva sau ceva, ce poate include fapte, informații, descrieri sau abilități dobândite prin experiență sau educație. Se poate referi la înțelegerea teoretică sau practică a unui subiect. Poate fi implicită (cum ar fi abilitatea practică sau experiența) sau explicită (cum ar fi înțelegerea teoretică a unui subiect) și poate fi mai mult sau mai puțin formală sau sistematică. În filozofie, studiul cunoașterii este numit epistemologie și filozoful Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept „convingere adevărată justificată”. Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim acceptată și sunt numeroase teorii care o explică.

Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive complexe: percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființelor umane.

meta-cunoștințe Cunoștințele relative la alte cunoștințe se numesc meta-cunoștințe.
cunoștințe Informațiile pot fi combinate în entități de cunoaștere mai complexe, numite cunoștințe.
informații
date Datele sunt materia primă a informațiilor.
semnal Un ansamblu de semnale alcătuiește setul de date (mesaje).

.

Putem clasifica mai multe tipuri de cunoștințe:

➣ cunoștințe procedurale (cum să faci ceva, cum să rezolvăm o problema): reguli, strategii, agende, proceduri și funcții;

➣ cunoștințe declarative (ce este cunoscut despre problema): concepte, obiecte, fapte;

➣ cunoștințe bazate pe moștenire (descriu organizarea cunoștințelor): pot fi de două tipuri:

    • ne-structurate: rețele semantice,
    • structurate: cadre, reprezentări orientate, obiect

➣ meta-cunoștințe (cunoștințe despre cunoștințe): informația de care este nevoie pentru rezolvarea unei probleme;

➣ euristicile (reguli-de-aur care ghidează raționamentul): criterii, metode sau principii pentru a decide care dintre mai multe posibile alternative de derulare a acțiunii promite cea mai eficace cale de rezolvare a problemei. [o euristică, o optimizare (din greacă εὑρίσκω „aflu, găsesc, descopăr”) este o tehnică concepută pentru rezolvarea mai rapidă a unei probleme atunci când metodele clasice sunt prea lente sau pentru găsirea unei soluții aproximative atunci când prin metodele clasice nu găsiți nicio soluție exactă. Acest lucru este obținut prin tranzacționarea optimizării, completitudinii, exactității sau preciziei vitezei. Într-un fel, poate fi considerată o scurtătură.]

.

Taxonomia obiectivelor educaționale (tradițională) Benjamin Bloom 1956

➣ cunoaștere  amintirea aflarea informațiilor (identifică, descrie, numește, etichetează, recunoaște, reproduce, urmărește)

➣ înțelegere  înțelegerea sensului, parafraza unui concept (rezumă, modifică, apără, parafrazează, interpretează, dă exemple)

➣ aplicare  utilizarea informațiilor sau a conceptului într-o situație nouă (construiește, face, formează, modelează, prezice, pregătește)

➣ analiză  descompunerea informațiilor sau a conceptelor în părți pentru a le înțelege mai bine (compară/contrastează, descompune, distinge, selectează, separă)

➣ sinteză  folosirea ideilor pentru a produce ceva nou (repartizează pe categorii, generalizează, reconstruiește)

➣ evaluare  emiterea de judecăți de valoare (laudă, critică, judecă, justifică, argumentează, susține)

.

Taxonomies of the Cognitive Domain cuprinde revizia Anderson and Krathwohl’s Taxonomy 2001

.

Taxonomia revizuită în 1999 de Lorin Anderson încearcă să corecteze unele dintre erorile celei originale. Spre deosebire de versiunea din 1956, noua taxonomie face diferența între „a ști ce”, conținutul gândirii și „a ști cum”, procedeele utilizate în rezolvarea problemelor.

Cunoștințele factuale – informații de bază, includ fragmente izolate de informații, cum ar fi definițiile cuvintelor şi cunoștințe despre detalii specifice.

Cunoștințele conceptuale – relațiile dintre părțile unei structuri mai mari care fac ca acestea să funcționeze împreună,  constau în sisteme de informații, cum ar fi clasificările și categoriile.

Cunoștințele procedurale – cum să faci ceva, includ algoritmi, euristică sau învățarea prin descoperire, tehnici și metode, precum și cunoștinţe despre situațiile în care se folosesc aceste metode și procedee.

Cunoștințele metacognitive – cunoștințe despre gândire în general și gândirea personală în special, se referă la cunoștințele despre procesele de gândire și informații legate de gândire şi la felul cum pot fi folosite aceste procese în mod eficient.

.

➣ crearea: combinarea mai multor elemente pentru a forma ceva nou sau recunoașterea componentelor unei noi structuri – abilitate care implică combinarea unor lucruri existente pentru a face ceva nou. Pentru a îndeplini sarcini creatoare, cei care învață generează, planifică și produc. (generare, planificare, producere)

➣ evaluarea: emiterea de judecăți pe baza unor criterii și standarde – (verificare, analiză critică)

➣ analizarea: descompunerea unui concept în părți și descrierea relației dintre aceste părți și întreg – constă în descompunerea cunoștințelor în părți și considerarea relației dintre părți și structura generală. (diferențiere, organizare, atribuire)

➣ aplicarea: folosirea unui procedeu – se referă la utilizarea unui procedeu învățat într-o situație familiară sau una nouă. (execuție, implementare)

➣ înțelegerea: formarea înțelesului pe baza materialelor educaționale sau a experiențelor – abilitatea de a forma propriul înțeles pe baza materialelor educaționale, precum lectura și explicațiile primite (interpretare, exemplificare, clasificare, rezumare, deducere, comparare, explicare)

➣ reamintirea: reproducerea informațiilor exacte din memorie – constă în recunoașterea și „rechemarea” informațiilor relevante din memoria pe termen lung. (recunoaștere, reamintire)

.

Image published without permission. That’s generally permitted for non-profit or educational purposes.

.

În ciuda permanentelor reactualizări ale taxonomiei lui Bloom, consider că desfășurarea logică a fenomenelor este. totuși, cea inițială din 1956: cunoaștere (aflare), înțelegere, aplicare, analiză, sinteză (fixare în memorie), evaluare.

Condiția umană reprezintă „caracteristicile, evenimentele cheie și situațiile care alcătuiesc elementele esențiale ale existenței omului, precum nașterea, creșterea, afectivitatea, aspirațiile, contradicțiile, creativitatea și propria mortalitate”, ca să respectăm definiția în uz. Cele de mai sus se calchiază pe elementele definitorii ale condiției umane, naștere – aflare, cunoaștere; creștere, învățare – înțelegere; afectivitate – experimentare, aspirații – aplicare; contradicții – analiză; creativitate – sinteză; evaluare înainte de terminare, dispariție. moarte (evident ultima fază se poate, foarte bine, să se refere la desăvârșirea proiectului, la realizarea lucrării ca și la sinteza vieții care ne trece prin fața ochilor înainte de a închide ochii definitiv.

.

.

Cunoștințe descriptive

.

Cunoașterea descriptivă, cunoașterea declarativă, cunoașterea propozițională sau cunoașterea constativă, este tipul de  cunoaștere care este, prin natura sa, exprimată în propoziții declarative sau propoziții indicative. Aceasta distinge cunoștințele descriptive de ceea ce este cunoscut în mod obișnuit ca „know-how”, sau cunoaștere procedurală (cunoașterea modului în care și mai ales a modului cel mai bun de a îndeplini o anumită sarcină), și cunoștința, aflarea sau cunoașterea directă prin informare, (cunoașterea nepropozițională a ceva prin conștientizarea directă a acestuia). Cunoașterea descriptivă este, de asemenea, identificată ca „a ști că” sau cunoașterea faptului, care cuprinde date, concepte, principii, idei, scheme și teorii. Întreaga cunoaștere descriptivă a unui individ constituie înțelegerea sa despre lume și mai precis cum funcționează ea sau o parte din ea.

Distincția dintre know-how (a ști cum) și know-that (a ști că) a fost introdusă în epistemologie de către Gilbert Ryle. Pentru Ryle, primul diferă prin accentul și scopul său, deoarece presupune în primul rând cunoștințe practice, în timp ce cel de-al doilea se concentrează pe cunoștințe orientative sau explicative. Spunem că „zăpada este albă” și asta este pur și simplu un fapt, această cunoaștere este directă și imediată, nu este rezultatul unei interferențe, ci pur și simplu provine dintr-o senzație.

Distincția explicată în ”The Concept of Mind”, între know-how și know-that, de exemplu, știm să facem un nod marinăresc (know-how), și mai știm că la 1459 Columb a ajuns în America (know-that). Această distincție este, de asemenea, la originea modelelor procedurale (know-how) și declarative (know-that) ale memoriei pe termen lung.

.

.

Cunoștințe procedurale

.

Cunoașterea procedurală, (i.e., knowledge-how) cunoscută și sub denumirea de cunoștințe imperative, este cunoștința exercitată în îndeplinirea unei anumite sarcini. Ea este diferită de cunoașterea descriptivă (i.e., knowledge-that) prin faptul că poate fi aplicată direct la îndeplinirea unei sarcini.

Vedeți sensul specific al acestui termen în psihologia cognitivă și dreptul proprietății intelectuale.

În unele sisteme juridice, astfel de cunoștințe procedurale au fost considerate proprietatea intelectuală a unei companii și pot fi transferate la achiziționarea respectivei companii.

O limitare a cunoștințelor procedurale este, prin natura ei, dependentă de job. Drept urmare, aceasta tinde să fie mai puțin generală decât cunoștințele declarative. De exemplu, un expert în computer ar putea avea cunoștințe despre un algoritm de calculator în mai multe limbi sau în pseudo-cod, dar un programator Visual Basic ar putea ști doar despre o implementare specifică a algoritmului respectiv, scris în Visual Basic. Astfel, expertiza „hands-on” și experiența programatorului Visual Basic ar putea avea o valoare comercială doar pentru Microsoft, de exemplu.

Un avantaj al cunoștințelor procedurale este acela că poate implica mai multe simțuri, cum ar fi experiență practică, practică la rezolvarea problemelor, înțelegerea limitărilor unei soluții specifice etc. Astfel, cunoașterea procedurală poate eclipsa frecvent teoria.

.

.

Cunoașterea explicită

.

Explicit knowledge selkeät tiedot; täsmällinen tieto, eksplisiittinen tieto ● cunoaștere explicită ■ explicit kunskap

Cunoașterea explicită (sau cunoaștere expresivăcunoștințe expresive) este o cunoaștere care poate fi ușor articulată (pronunțată deslușit), codificată, stocată în cadrul vreunui fel de mijloc de comunicare și accesată. Acest tip de cunoaștere poate fi transmisă cu ușurință în formă imediată, altora. Majoritatea formelor de cunoștințe explicite pot fi stocate în anumite suporturi. Cunoașterea explicită este adesea văzută ca fiind complementară cunoașterii implicite, a cunoștințelor tacite.

Informațiile, cele mai comune forme de cunoaștere explicită sunt enciclopediile, manualele, documentele și procedurile audiovizuale. Cunoașterea (învățarea) poate avea loc prin audiovizual sau multimedia, prin opera de artă și prin design-ul de produse și poate fi văzută ca o altă formă de cunoaștere explicită. Alte forme de cunoaștere explicită sunt acelea prin intermediul cărora sunt externalizate abilități umane, motivații și cunoașteri.

Informațiile conținute în enciclopedii și manuale sunt exemple bune de cunoaștere explicită. Cele mai frecvente forme de cunoștințe explicite sunt manuale, documente, proceduri și video despre cum se face. Cunoașterea poate fi, de asemenea, audiovizuală. Lucrările de inginerie și proiectarea produselor pot fi văzute ca alte forme de cunoaștere explicită, în care abilitățile umane, motivele și cunoștințele sunt externalizate.

Altfel spus, cunoașterea explicită este puntea între cel care posedă cunoștințele (profesorul, manualul, programul audiovizual) și cei cărora li se transmite (elevul, studentul, cercetătorul, colectivul de lucru). Transmiterea este, oarecum, pasivă de ambele părți, evidentă pentru posesorul cunoștințelor, manualul, audiovizualul dar și pentru destinatarului cunoștințelor care urmează să prelucreze datele ulterior. Pentru destinatarul cunoștințelor nu se cer abilități deosebite pentru prelucrarea datelor, sunt suficiente cunoștințele dobândite prin învățare.

Dar nu orice se poate învăța. Cum poți explica cuiva ce înseamnă roșu? Deși sunt strict respectate, de ce rețetele culinare nu reușesc tuturor la fel? Medicul, care n-a avut niciodată nicio durere, înțelege, doar în mare, ce înseamnă durerea. O meserie se fură, nu se învață!

.

.

Cunoașterea implicită, cunoașterea tacită

.

implicit knowledge, tacit knowledge hiljainen tieto, implisiittinen tieto ● cunoaștere implicită ■ implicit kunskap, tyst kunskap

.

Dacă pentru cunoașterea explicită este limpede termenul de explicit pentru că este ceva ce poate fi explicat (ex- din afară), pentru cunoașterea implicită termenul presupune implicare, atitudine activă (im-/in- înăuntru).

.

Cunoștințele tacite — Hiljainen tieto

.

Cunoștințele tacite – „tacit knowing” sau cunoștințele tacite – „tacit knowledge” înseamnă, în termeni simpli „poate, dar fără a putea să spună cum. “Cineva „știe să facă”, cunoștințele sale sunt implicite în capacitatea sa, dar nu poate exprima acea abilitate pentru a o transmite verbal celorlalți. „Putem ști mai multe decât putem spune.”

Cunoașterea implicită este contrastată cu cunoștințele explicite din modelul SECI și este adesea dobândită prin învățarea implicită. Cunoașterea concretizată descrie forme și conținuturi mai extinse ale cunoașterii implicite.

În cadrul sociologiei, noțiunea de cunoaștere implicită este centrală pentru praxeologie, care consideră socialul guvernat de practicile corporale – și deci puternic influențată de cunoașterea implicită (corporală).

Cunoașterea tacită (spre deosebire de cunoștințele formale, codificate sau explicite) este genul de cunoaștere dificil de transferat către o altă persoană prin notarea ei sau verbalizarea acesteia.

De exemplu, faptul că Londra se află în Regatul Unit este o informație explicită care poate fi notată, transmisă și înțeleasă de către un destinatar. Cu toate acestea, capacitatea de a vorbi o limbă, de a merge cu bicicleta, de a frământa aluatul, de a interpreta la un instrument muzical sau de a proiecta și utiliza echipamente complexe necesită tot felul de cunoștințe care nu sunt întotdeauna cunoscute în mod explicit, chiar și de către experți practicieni și care este dificil sau imposibil de transferat explicit către alte persoane.

Un alt exemplu în acest sens este capacitatea de a vă menține echilibrul pe bicicletă. Oricine este capabil de acest lucru cunoaște – dar doar implicit – o regulă fizică complexă care ține cont de unghiurile de înclinare, viteze de curent, legile girotice și unghiurile de direcție.

Chiar și în utilizarea de zi cu zi a conceptului de cunoaștere, se face o distincție între cunoașterea explicită și implicită. Faptul că cineva știe să diferențieze frunzele de leurdăusturoi sălbatic de frunzele similare ale lăcrămioareicrinului văii, înseamnă, pe de o parte, că într-adevăr poate formula exact și „spune” care sunt diferențele izbitoare (fără a distinge neapărat frunzele chiar și atunci practic). Cunoașterea lui este explicită. Dar să știi să diferențiezi poate însemna, de asemenea, că, cu siguranță, se poate distinge unul de celălalt fără a putea enumera trăsăturile distinctive. Atunci cunoștințele în cauză sunt „blocate” în abilitățile practice, sunt implicite.

Cunoașterea implicită se referă la abilitățile celui care le posedă și la acțiunile sale, fără a fi nevoie de explicații. Cunoașterea implicită este „cunoașterea”, care, prin urmare, nu este conștientă de purtătorul său și nu poate fi transmisă verbal, sau doar cu mare dificultate. Cunoașterea implicită eludează expresia lingvistică formală. Această formă de cunoaștere se bazează pe experiențeamintiri și credințe și este, de asemenea, modelată de sisteme de valori personale. Dacă cunoașterea implicită este transformată în cunoaștere explicită, procesul de externalizare este descris în termeni de modelare a cunoștințelor. Cunoașterea implicită pare a fi fundamental legată de acțiune, astfel încât aceasta poate deveni vizibilă, sau vizibilă numai în acțiunile expertului, purtătorului său.

O definiție mai precisă trebuie, pe de o parte, să se refere la faptul că practica îndemânată poate fi aceea a unei persoane individuale, dar și cea a unui întreg grup sau organizație și, pe de altă parte, că cunoștințele nu pot fi implicite decât pentru expert sau pentru observator. Cunoștințele implicite sunt apoi definite ca fiind cunoștințe expuse în practica de succes individuală sau organizațională, dar nu complet explicabile de către actori și, eventual, și din cunoștințele de observare (verbalizabile, obiectivabile, formalizabile, tehnicizabile).

Cunoașterea tacită poate fi definită ca abilități, idei și experiențe pe care oamenii le au, dar nu sunt codificate și nu pot fi neapărat exprimate cu ușurință (Chugh, 2015). Cu cunoștințe tacite, oamenii nu sunt adesea conștienți de cunoștințele pe care le dețin sau de cum poate fi valoros pentru ceilalți. Pot fi informații care au primit atenție conștientă în timpul procesului de studiu, dar care nu mai necesită atenție atunci când abilitatea este automatizată. În unele cazuri, atenția poate fi redirecționată către abilitae, dacă dorește acest lucru, dar în alte cazuri, cunoștințele bazate pe abilitatea automatizată nu mai pot fi ușor deschise spre examinare conștientă.

Transferul eficient de cunoștințe tacite necesită, în general, un contact personal extins, interacțiune regulată și încredere. Acest tip de cunoaștere poate fi dezvăluit doar prin practică într-un context anume și transmis prin rețelele de socializare. Într-o anumită măsură este „capturat” atunci când titularul cunoștințelor se alătură unei rețele sau unei comunități de practică.

Câteva exemple de activități zilnice și cunoștințe tacite sunt: ​​mersul cu bicicleta, cântatul la pian, conducerea unei mașini, lovirea cu un ciocan și crearea de piese dintr-un puzzle complex, interpretând o ecuație statistică complexă (Chugh, 2015).

În domeniul managementului cunoștințelor, conceptul de cunoaștere tacită se referă la o cunoaștere care nu poate fi complet codificată. Prin urmare, o persoană poate dobândi cunoștințe tacite fără limbaj. Ucenicii, de exemplu, lucrează cu mentorii lor și învață măiestria nu prin limbaj, ci prin observație, imitație și practică.

Cheia dobândirii cunoștințelor tacite este experiența. Fără o formă de experiență împărtășită, este extrem de dificil pentru oameni să împărtășească procesele de gândire reciproce.

Cunoașterea tacită a fost descrisă ca „know-how”, spre deosebire de „know-that” (fapte). Această distincție este luată, de obicei, până la data unei lucrări de Gilbert Ryle, dată Societății Aristotelice din Londra în 1945 (Knowing How and Knowing That). În această lucrare, Ryle argumentează împotriva poziției (intelectualistului) potrivit căreia toate cunoștințele sunt, de fapt, cunoașterea enunțurilor („a ști că”) și părerea că unele cunoștințe pot fi definite doar ca „know-how” trebuie, în anumite contexte, să fie numite „anti-intelectualiste”. Există și alte distincții: „know-why” (știință) sau „know-who” (rețea, rețele). Cunoașterea tacită implică învățare și abilitate, dar nu într-un mod care poate fi notat. În acest cont, cunoștințele sau cunoștințele implementate sunt caracteristice expertului, care acționează, face judecăți și altele, fără a reflecta în mod explicit principiile sau regulile implicate. Expertul lucrează fără a avea o teorie a lucrării sale; el doar performează cu pricepere fără deliberare sau atenție concentrată. Cunoștințele implementate reprezintă o capacitate învățată a sistemului nervos și endocrin al corpului uman (Sensky 2002).

Cunoștințele tacite, nerostite includ abilități, cunoștințe și experiență înnăscute sau dobândite. În general, sunt dificil sai chiar imposibil de „formalizat”, spre deosebire de cunoștințele explicite. Într-o întreprindere, cunoștințele tacite pot fi asimilate capitalului intelectual. Este un activ intangibil.

Exemple de implementare a cunoștințelor tacite:

➣ condimentează o mâncare

➣ gestionează un proiect complex

➣ improvizează un discurs

➣ rezolvă o problemă cu computerul

➣ compune o piesă muzicală sau o operă de artă plastică

.

Originea termenului

.

Termenul de cunoaștere implicită sau cunoaștere tacită este atribuit omului de știință și filozofului Michael Polanyi în 1958 în lucrarea Personal Knowledge. În lucrarea sa ulterioară The Dimension Tacit, el a făcut afirmația că „putem ști mai multe decât putem spune”. El afirmă nu numai că există cunoștințe care nu pot fi articulate în mod adecvat prin mijloace verbale, ci și că toate cunoștințele sunt înrădăcinate în cunoașterea tacită.

El nu a folosit termenul „cunoștințe tacite”, ci „cunoaștere tacită”. Acest lucru devine mai clar decât în ​​traducerea germană („cunoaștere implicită”) că interesul nu este în primul rând pentru „cunoaștere”, ci mai degrabă pentru „măiestrie”, nu în structurile cognitive, ci în procesele mentale. Accentul se concentrează asupra dispozițiilor, luării deciziilor și a acțiunilor și a formelor corespunzătoare de reglementare a performanței mai mult sau mai puțin intuitive. Numai de acolo se află „vederea tacită a cunoașterii” cu privire la relația dintre cunoștințe explicite și cunoaștere. Ipoteza este că, cunoștințele teoretice nu pot dobândi niciodată, pe deplin, abilități. „Știm mai multe decât putem spune”, a spus Michael Polanyi. Cunoașterea implicită este înțeleasă ca un fel de abilitate practică de viață care permite acțiunea reușită, de succes. Actorul nu-i înțelege separat părțile esențiale. Este un tot, un fel de „proprietate implementată” sau „capacitate motorie”.

.

Semnificații

La o examinare mai atentă, se pot distinge patru semnificații ale conceptului „cunoștințe implicite”, care sunt ilustrate pe scurt prin exemplele de mai jos:

  1. în mod implicit (intuitiv)

O persoană acționează în mod competent, dar nu amintește nicio regulă de acțiune în timp ce acționează, ci acționează „automat”, „spontan” sau „intuitiv”. Exemplu: cineva își leagă cravata dimineața, fără a fi nevoit să-și amintească cum se face.

  1. neverbalizabil

O persoană acționează în mod competent, dar nu amintește nicio regulă de acțiune în timp ce acționează, ci acționează „automat”, „spontan” sau „intuitiv”. Chiar întrebat despre aceste reguli, el nu le poate numi la cerere. Exemplu: În timp ce tatăl îi poate explica fiului său la micul dejun, printr-o oarecare reflecție asupra regulilor legării cravatei, el nu reușește să răspundă la următoarea întrebare a fiului său: „Tată, de ce se spune albastru marin dar nu și verde marin?” Deși tatăl știe exact despre ce este vorba, el nu poate verbaliza regula pe care o cunoaște implicit.

  1. neformalizabil

O persoană acționează în mod competent, dar nu amintește nicio regulă de acțiune în timp ce acționează, ci acționează „automat”, „spontan” sau „intuitiv”. Chiar întrebat despre aceste reguli, el nu le poate numi la cerere. Aceasta se aplică nu numai actorului, ci și observatorilor care încearcă să descrie abilitățile discutabile prin intermediul unor reguli. Exemplu: Competența tatălui de a răspunde la întrebarea fiului nu este verbalizabilă pentru el. Dar un lingvist ar putea numi regula. Acest lucru este diferit pentru o altă abilitate a tatălui. Este extrem de plin de umor și inventează constant noi glume. Până în prezent, nu a fost posibil să se construiască mașini care să poată inventa glume bune similare, asta pentru că nimeni nu poate oficializa ceva, în care să existe competența de a inventa glume.

  1. experienţa legată

Aceasta se referă la o cunoaștere care nu poate fi transmisă verbal. În astfel de cazuri, persoana trebuie să învețe prin propria sa experiență sau propriul model care îi arată ceea ce nu poate fi prezis. Exemplu: Dacă doriți să faceți aluat de paste bune, puteți citi cărți cu rețete. Dar aceste cărți nu par să aibă tot ce știu bucătarii buni de aluat, deoarece acest lucru nu este complet verbalizabil sau ouăle folosite pot avea dimensiuni diferite. De exemplu, senzația de „umezeală” potrivită a aluatului este dobândită doar prin experiență. Criminalistul care folosește, în principal, cunoștințele explicite dictate de legi și de regulamente și, în secundar, cunoștințele implicite, experiența, comparația cu cazuistica, cazurile anterioare, dar și cu flerul, cu intuiția care pot, de multe ori, prevala.

.

Măsurare

În mod empiric, cunoașterea implicită (în sensul neformalizabil) este de obicei înțeleasă ca o diferență între cunoaștere și cunoștințe explicite și, de asemenea, măsurată în consecință. Pe de o parte, surprinde ceea ce o persoană poate face și, pe de altă parte, măsoară ceea ce știe pentru a putea raporta; ca și cum ar fi ceva care este doar indirect cunoscut. Desigur, cunoștințele explicite trebuie apoi examinate pentru a vedea dacă acționează de fapt ca actor sau sunt exprimate doar în situația sondajului. Acesta din urmă este cazul, de exemplu,  raționalizările ulterioare ale acțiunilor care au fost efectiv realizate intuitiv.

În imaginea de titlu apare diferența între cunoștințele explicite și cele implicite sub forma procentelor 30/70 %. Alte imagini și texte disponibile sunt și mai stricte și afirmă diferența de 5/95 %. Evident că cifrele, oricare ar fi ele, sunt doar sugestive, pentru că nici cunoștințele explicite, nici cele implicite nu pot fi măsurate! Consider adevărat faptul că explicitul este doar vârful unui aisberg.

.

Recepție și sens

Termenul de cunoștințe implicite a fost utilizat pe scară largă în ultimii ani. În general, interesul pentru intuitiv crește. Astfel, după cum Gerd Gigerenzer exemple de cunoaștere tacită este. Într-un număr surprinzător de situații, decizii intuitive (de multe ori cu ajutorul unor reguli inconștiente simple, mnemotehnice) se pot dovedi mai mult succes decât procesele considerare în mod sistematic. În managementul cunoștințelor, conceptul de cunoaștere implicită, deși într-o formă foarte banală, a fost adoptat în special în modelul SECI după Nonaka/Takeuchi. Conceptul primește o atenție specială și în discuția despre educația profesorilor, unde problema teoretico-practică a fost întotdeauna discutată intens.

Conceptul primește o atenție deosebită și în discuția despre educația profesorului, unde problema teoretico-practică a fost întotdeauna discutată intens. Implicit, (încă nu) s-au transformat în concepte și sunt doar cunoștințe „simțite” care reprezintă adesea o sursă pentru artiști care să își producă lucrările. La Universitatea Zeppelin din Friedrichshafen se încearcă ca acestea și alte proprietăți ale cunoștințelor implicite să poată fi utilizate științific în laborator pentru cunoștințe implicite și artistice.

Posibilitățile și limitele explicării cunoașterii implicite au o importanță deosebită atunci când cunoașterea trebuie să fie detașată de persoană pentru a reproduce tehnic abilitatea umană. Cu diferite grade de succes, se încearcă transformarea cunoștințelor implicite despre metodele de inginerie a cunoștințelor în cunoștințe explicite printr-un lanț de proces (externalizare, structurare, formalizare și codare). Există numeroase studii empirice privind rolul cunoașterii implicite în diverse domenii profesionale, precum și în procesele creative artistice.

.

Cunoașterea tacită față de cunoștințele explicite: deși este posibil să distingem conceptual între cunoștințe explicite și tacite, ele nu sunt separate și discrete în practică. Interacțiunea dintre aceste două moduri de cunoaștere este vitală pentru crearea de cunoștințe noi.

.

Diferențe cu cunoștințele explicite

Cunoașterea tacită poate fi diferențiată de cunoștințele explicite în trei domenii majore:

➣ Codificabilitatea și mecanismul de transfer al cunoștințelor: în timp ce cunoștințele explicite pot fi codificate (un exemplu în acest sens este „poți să-l notezi sau să-l pui în cuvinte” sau „să desenezi o imagine”), și să poată fi transferat cu ușurință fără subiectul cunoscut, tacit cunoașterea este o cunoaștere intuitivă și nearticulată care nu poate fi comunicată, înțeleasă sau folosită fără „subiectul care cunoaște”. Spre deosebire de transferul de cunoștințe explicite, transferul de cunoștințe tacite necesită o interacțiune strânsă și acumularea de înțelegere și încredere partajată între ei.

➣ Metode principale pentru achiziție și acumulare: Cunoașterea explicită poate fi generată prin deducție logică și dobândită prin experiență practică în contextul relevant. În schimb, cunoștințele tacite nu pot fi dobândite decât prin experiență practică în contextul relevant.

➣ Potențial de agregare și moduri de însușire: Cunoștințele explicite pot fi agregate într-o singură locație, stocate în forme obiective și potrivite fără participarea subiectului cunoscător. Cunoștințele tacite în contrast, sunt contextuale personale. Este distributiv și nu poate fi agregat ușor. Realizarea întregului său potențial necesită implicarea strânsă și cooperarea subiectului cunoscător.

Procesul de transformare a cunoștințelor tacite în cunoștințe explicite sau specificabile este cunoscut sub numele de codificare, articulare sau specificație. Aspectele tacite ale cunoașterii sunt cele care nu pot fi codificate, dar pot fi transmise doar prin instruire sau dobândite prin experiență personală. Există o viziune împotriva distincției, în care se crede că toate cunoștințele propoziționale (know that) sunt în cele din urmă reductibile la cunoștințe practice (know how).

.

Modelul lui Nonaka

În modelul lui Ikujiro Nonaka de creare a cunoștințelor organizaționale, el propune ca cunoașterea tacită să poată fi transformată în cunoaștere explicită. În acel model, cunoștințele tacite sunt prezentate diferit ca fiind necodificabile („aspectele tacite ale cunoașterii sunt cele care nu pot fi codificate”) și codificabile („transformarea cunoștințelor tacite în cunoștințe explicite este cunoscută sub numele de codificare”). Această ambiguitate este comună în literatura de management al cunoștințelor.

Opinia lui Nonaka poate fi contrastată cu concepția inițială a lui Polanyi despre „cunoașterea tacită”. Polanyi credea că, în timp ce cunoștințele declarative pot fi necesare pentru dobândirea de abilități, este inutilă utilizarea acestor abilități odată ce novicele devine expert. Și într-adevăr, pare să fie cazul că, așa cum a susținut Polanyi, atunci când dobândim o abilitate dobândim o înțelegere corespunzătoare care sfidează articularea.

Exemple

➣ Unul dintre cele mai convingătoare exemple de cunoaștere tacită este recunoașterea facialăCunoaștem fața unei persoane și o putem recunoaște printre o mie, într-adevăr un milion. Cu toate acestea, de obicei nu putem spune cum recunoaștem o față pe care o cunoaștem, așa că cea mai mare parte din aceasta nu poate fi pusă în cuvinte. Când vezi o față, nu ești conștient de cunoștințele tale despre trăsăturile individuale (ochi, nas, gură), dar vezi și recunoaște fața ca un întreg.

➣ Un alt exemplu de cunoaștere tacită este noțiunea de limbă în sine – nu este posibilă învățarea unei limbi doar prin faptul că i se învață regulile gramaticii – un vorbitor nativ îl preia la o vârstă fragedă, aproape în totalitate neștiind de gramatica formală pe care o pot fi învățat mai târziu. Alte exemple sunt cum să mergi cu bicicleta, cât de strâns să faci un bandaj sau cum să știi dacă un chirurg senior simte că un intern poate fi gata să învețe complexitatea intervenției chirurgicale; acest lucru poate fi învățat doar prin experimentare personală.

➣ Collins a arătat în lucrarea ” Tacit Knowledge, Trust and the Q of Sapphire” că laboratoarele occidentale au avut dificultăți în a reproduce cu succes un experiment (în acest caz, măsurând calitatea, Q, factor de safir) pe care echipa condusă de Vladimir Braginsky de la Universitatea de Stat din Moscova a condus-o timp de douăzeci de ani. Oamenii de știință occidentali au devenit suspiciuni cu privire la rezultatele rusești și abia atunci când oamenii de știință ruși și occidentali au efectuat măsurătorile în colaborare, s-a restabilit încrederea. Collins susține că lucrările de laborator îmbunătățesc enorm posibilitatea transferului de cunoștințe tacite. În realitate, în special în Finlanda, transmiterea cunoștințelor implicitehiljainen tieto la locul de muncă, de la colegii mai experimentați la novici, prin metode noi este un deziderat de strictă actualitate, un program cu bătaie lungă.

➣ Un alt exemplu este procesul de oțel Bessemer – Bessemer a vândut un brevet pentru procesul său avansat de fabricare a oțelului și a fost trimis în judecată de cumpărători care nu au putut să-l facă să funcționeze. Până la urmă, Bessemer și-a înființat propria companie de oțel pentru că știa cum să facă, chiar dacă nu a putut să o transmită utilizatorilor brevetului său. Compania Bessemer a devenit una dintre cele mai mari din lume și a schimbat fața producției de oțel.

➣ Când Matsushita a început să dezvolte mașina automată de fabricare a pâinii casnice în 1985, o problemă timpurie a fost modul de mecanizare a procesului de frământare a aluatului, un proces care necesită perfecționarea unui maestru brutar. Pentru a afla aceste cunoștințe tacite, un membru al echipei de dezvoltare software, Ikuko Tanaka, a decis să se ofere voluntar ca ucenic al brutarului șef al hotelului internațional Osaka, care avea reputația de a produce cea mai bună pâine din zonă. După o perioadă de imitație și practică, într-o zi, ea a observat că brutarul nu numai că întindea, dar și răsucea aluatul într-o anumită modă („răsucire întinsă”), care s-a dovedit a fi secretul său pentru a face o pâine gustoasă. Echipa de brutărie Matsushita a reunit unsprezece membri din specializări și culturi complet diferite: planificare de produse, inginerie mecanică, sisteme de control și dezvoltare software. Mișcarea de „răsucire” a fost materializată în sfârșit într-un prototip, după un an de experimentare iterativă de către ingineri și membrii echipei care lucrează strâns împreună, combinând cunoștințele lor explicite. De exemplu, inginerii au adăugat coaste la interiorul carcasei de aluat, pentru a menține aluatul mai bine, să fie frământat. Un alt membru al echipei a sugerat o metodă (mai târziu brevetată) pentru a adăuga drojdii într-o etapă ulterioară a procesului, prevenind astfel drojdia să fermenteze excesiv la temperaturi ridicate.

.

.

Cunoaștere experimentată, experiență

.

Pentru că mă refer mereu la limbi străine, am spus și mă mai repet că pentru imigrant nu este suficient să prindă din zbor un cuvânt pe care să-l folosească imediat. Cuvântul cu pricina trebuie pritocit, neapărat scris, eventual verificată pronunția înainte de a ieși cu el în lume. Prin pritoceală înțeleg căutarea familiei de cuvinte, eventual a etimologiei și nu în ultimul rând, declinarea sau conjugarea în toate formele posibile. Asta se cheamă experiență.

 

Noțiunea de experiență are mai multe înțelesuri:

➣ Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii de zi cu zi social-istorice, economice etc., al contactului material interacțional dintre om și lumea exterioară.

➣ Una sau toate abilitățile unei persoane.

➣ Cunoștințe dezvoltate folosind experiențe, combinate cu reflecția în imaginația, creativitatea, etc.

➣ O verificare a cunoștințelor deținute pe căi, prin metode practice, pentru cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare.

➣ Încercare, experiment provocat intenționat pentru a face observații, pentru a studia ceva.

➣ O trăire a unui unui eveniment rămas în amintire, petrecut în trecut sau, în general, suma experiențelor de viață, a trăirilor pe care o persoană le-a avut vreodată. Partea din experiența subiectivă a unei persoane legată de asumarea riscului său, care poate merge până la accidentare, traume sau chiar experiența de moarte iminentă.

➣ Un exercițiu intelectual: experiment de gândire, exercițiu de imaginație.

➣ Experiența poate fi fizică, mentală, emoțională, spirituală, indirectă, religioasă, socială, virtuală (prin simulare), subiectivă.

.

Experiența profesională este evaluată în prezentarea unui curriculum vitae sau în timpul evaluării abilităților. Validarea experienței adaugă valoare la o experiență autodidactă sau necalificată printr-o diplomă.

.

Experiența se referă la cunoștințele, la abilitățile și capabilitățile de a face față într-un mediu și în anume sarcini care nu sunt dobândite prin studiul teoretic, ci prin interacțiunea cu realitatea fizică. Experiența se poate referi și la un proces în creier prin care creierul primește stimuli, pe care îi interpretează ca experiențe diferite.

.

Experiența poate fi interpretată fie ca înțelepciune și cunoaștere care se acumulează, crește în timp, fie ca o experiență imediată, încă neasumată. Experiența poate fi fizică, psihologică, spirituală sau emoțională. Folclorul se bazează pe experiență. Deoarece experiența provine din interpretarea individuală, ea nu corespunde întotdeauna realității sau evenimentelor reale din care se face interpretarea.

.

Nu țin, nici pe departe, să-l contrazic pe Descartes care, referindu-se la experiență, la observație, nu a considerat observația, aflarea, cunoașterea ca o sursă fiabilă de informație independentă de observator, pentru că singura sursă de informație fiabilă este raționamentul. Potrivit acestuia, observarea este însoțită de o credință în veridicitatea simțurilor și a memoriei, deoarece realitatea percepută nu poate fi dovedită.

Cu toate astea, suita fenomenelor menționate de mine la începutul articolului mi se pare logică pentru că tot ce am dobândit este, mai întâi, pentru folosul meu și abia mai apoi pentru a fi dovedit altora. Raționamentul te obligă să nu accepți nicio idee nerumegată! Adică să compari ideea nouă cu bagajul de cunoștințe acumulate; ideea nouă, similară, își poate găsi locul printre cunoștințele existente și le va completa, ideea nouă, fără similitudine, dar acceptată, va avea un loc nou pe hard-disk-ul creierului, iar ideea nouă, contrară, sau va fi eliminată, uitată, sau va fi arhivată pentru comparații și dezbateri ulterioare.

.

Știm deja din principiile ciberneticii că datele sunt criptate, împachetate pentru a putea fi depozitate, stocate pe un suport. Creierul, dacă nu ar cripta datele, nu ar putea cuprinde toate informațiile pe care le primește și de care avem nevoie, atât informații interne cât și informații externe, de mediu. Da, dar am convingerea că datele provenite prin învățare se codifică altfel decât cele dobândite prin experiență și sunt stocate în unghere diferite ale creierului. Astfel, datele învățate pot fi uitate și readucerea lor din memorie, amintirea este anevoioasă, pe când „datele” obținute prin experiență apar automat, se evidențiază atunci când devin necesare, nu trebuie să ni le amintim. Inteligența artificială ar putea fi o soluție de moment, dar ar împiedica găsirea unei soluții radicale.

.

.

Pentru încheiere s-ar cere câteva cuvinte simțite, câteva judecăți de valoare dar, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce mi se pare că rămâne o problemă deschisă pentru viitor, este interacțiunea cunoașterii explicite cu cea implicită, în special medierea cunoștințelor implicite sub forma explicită. Asta pentru că am o convingere că viitorul va arăta incapacitatea limbilor naturale de a transmite informația, informație care devine tot mai complexă. Mai mult, cunoștințele implicite sunt împiedicate să devină explicite dacă nu se transmit direct de la creier la creier, fără mijlocirea unei limbi naturale. Abia atunci ar dispărea diferența explicit/implicit pentru că explicitul dispare și toate cunoștințele vor fi doar implicite, iar „învățatul” un termen desuet. Dar, se pare că „programatorul calculatorului genetic” nu a prevăzut asta și, poate că nu o dorește.

.

.

Pagina cuprinde și spicuiri din Wikipediile ro, fi, se, en, fr, de, it, sp și ru. Definițiile din DEXOnLine

.

Introdus / lisätty 21.10.2019

.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: