Blogulblog's Blog

Pronomini, pronumele – generalități

Pronomini, asemosana, pronumele – generalități.

.

Sol_or

.

Nu știu ce-o fi fost în capul romanilor, lipsiți total de apucături lingvistice, de-au făcut în latină varză din verbul cel mai uzitat – a fi – cu forme precum esse, sum, es, fui, de nu-i mai dai de cap. La fel cu pronumele personal

  • ego, mei, mihi, me, me;
  • tu, tui, tibi, te, te;
  • su, sui, sibi, se, se.

Românii, ca moștenitori în linie directă ai limbii latinilor, au preluat moștenirea ca atare, așa cum a fost lăsată. Astăzi, spre satisfacția lingviștilor masochiști, româna are formele lui a fi precum: eu sunt, tu ti, el era, noi răm, (evident că aici accentul era mai mult decât necesar) voi i fost, ei vor fi. Dar vorbeam de pronumele personal, respectiv de

  • eu, mie îmi, (pe) mine mă,
  • tu, ție îți, (pe) tine te,
  • sine, sie își, (pe) sine se. (n-am uitat de el, ea, ei, ele dar aici nu-mi trebuie și-mi încurcă lucrurile!)

Hei, dar aici e ceva care sună, oarecum întâmplător, cunoscut

  • mine – minä, mie – miä (dialectalul lui minä);
  • sine – sinä, sie – siä (dialectalul lui sinä);
  • mă – me;
  • se – se;
  • Par a fi tot alea, doar că sunt la alte persoane. (!) Oare cum s-a ajuns la organizarea pronumelui personal finlandez?

Maestrul Agricolan Mikko are marele merit de a fi făcut, prin reforme doar de el știute, din limba finlandeză vorbită o limbă literară; așa și-a căpătat el dreptul la statuie în Domul din Helsinki în poziție de sfânt. Într-o noapte de vară (suviyö), la măsuța lui din fața geamului deschis care dădea spre grădină, după ce depusese o muncă asiduă și făcuse tot felul de fișe pentru fiecare parte gramaticală, în zori, a ațipit cu capul pe masă. Vântul i-a suflat fișele de pe masă și le-a răvășit prin curte unde o ploaie de vară le-a udat leoarcă. Când s-a trezit și a văzut dezastrul a alergat că culeagă ce se mai putea culege dar multe n-au mai fost de găsit; așa s-au pierdut, printre altele, fișele acuzativului, separativului și instrumentalului care au fost, apoi, înghesuite cu alte cazuri cu care nu prea aveau de-a face, a partitivului care, se crede că era conceput ceva mai simplu, a prolativului care avea să fie redescoperit de curând, a ergativului despre care încă se mai vorbește în șoaptă. Dar să nu ne depărtam de pronume.

Aici,  HyväYstävä, am să te rog din nou ca, din cele ce urmează, să nu pomenești nimic grămăticilor finezi care, sigur sunt de altă părere. Mikko, mai sus pomenit, știa destulă latină din care să se inspire pentru regularizarea cursului pronumelui personal finlandez. Pentru persoana întâia din ego, mei, mihi, me, me, ego fusese rezervat ca termen pentru filozofie astfel m-ul rămânea cel mai frecvent, deci cel mai potrivit pentru minä care capătă astfel rădăcină latină. Potrivit mecanismului după care a devenit mine în română a devenit, probabil și minä în fineză. Tota așa trebuie să se fi întâmplat șu cu tu-ul latin care a dat în română tine trebuie să fi dat și in fineză tinä (și tare bănuiesc că într-o oarecare fază chiar așa a fost!); o fi fost așa în scris dar t în pronunție, după un fenomen cunoscut doar de lingviștii selecți, se pronunță s (poate mai întâi combinat cu ts!); oricum t-ul era rezervat pluralului definit, deci ieșea, deocamdată, din joc. Așa că tu tine devine sinä. La persoana a treia lucrurile iau o întorsătură. Se-ul latin, la a treia, cu românescul sine s-ar fi încurcat complet cu sinä, trebuia recurs la ajutorul vecinilor, (să fie și ei mulțumiți că sunt luați în considerație, ca stăpâni ce erau!). Suedezii au la a treia hen, hon cu pluralul ambigen he. Cum se prevedea deja viitorul unisex al omenirii, n-avea rost să se mai încurce cu genurile și așa greu de explicat finezilor care nu știu decât ce este sexul dar nu și genul, adică unde are cartea sexul de e feminină sau cum de este creionul ambisex, pardon ambigen, masculin când e singur [ținut în picioare!] și feminin în societate[a altora]. Așa că rezolvată, dintr-un condei aș zice, hen a devenit hän, hon a fost ignorat ca inutil iar he-ul plural a rămas he. Fiind persoana a treia, care nu era de față, tot n-avea dreptul la cuvânt. La plural vedem că și me și te (te probabil cu singularul tinä, mă repet) vizează din nou latina. Cu a treia nu mai stăm de vorbă. La me, te, he, e-ul este un substitut al desinențelor oficiale ale pluralului finez (alături de –i– și de –j-). Toate sunt doar supoziții, dreptul la cuvânt îl au doar specialiștii finlandezi că doar e vorba de limba lor, dar tare mă tem că sunt de cu totul altă părere.

Doar în treacăt aș mai pomeni de așa zisul ‚pronume posesiv’, numit în română „forma scurtă”; formele contrase ale pronumelui posesiv românesc: frate-meu, soră-mea, mamă-ta, maică-ta, taică-tu, tac-tu, sor(ă)-sa, frati-su etc. dar și forme mai rare precum: cartea-mi (cartea mea), casa-ți (casa ta).

‚Pronume posesiv’ la finezi are poziție enclitică, adică se lipește la sfârșit:

  • ni (yks. 1. pers.)
  • si (yks. 2. pers.)
  • nsa tai –nsä tai vokaalin pidentymä + –n (yks. 3. pers.)
  • mme (mon. 1. pers.)
  • nne (mon. 2. pers.)
  • nsa tai –nsä tai vokaalin pidentymä + –n (mon. 3. pers.)

Adică: minun (-ni), sinun (-si), hänen (-Vn, –nsA ), meidän (-mme), teidän (-nne), heidän (-Vn, –nsA).

Dar despre asta mai târziu. Acum, doar o vorbă să-ți mai spun, este de bon ton să spui corect în finlandeză minun taloni decât doar taloni sau minun talo; minun taloni este forma corectă apreciată doar de vârstnici, tineretul nu ține la așa finețuri și zice cum îi vine la gură. Asta așa, în trecere.

Vezi Pronumele posesiv – Possessiivipronomini

Ehee, asta-i doar un mizilic pentru început pentru că abia apoi o să ne apucăm de treabă să vedem ce-i cu pronumele ăsta și cu ce se mănâncă.

.

Mai întâi, ca de obicei, definițiile.

pronomini (taivutus: pronomini/a, -lla jne.) kiel. sana joka viittaa jhk puhetilanteessa esiintyvään t. saman esityksen toiseen kohtaan (sanaan t. asiaan), asemosana (esim. hän, tuo, joka). Persoona-, relatiivipronomini.

Pronominit eli asemosanat on sanaluokka, joka kuuluu nomineihin. Pronomineja käytetään jonkin substantiivin tai adjektiivin sijasta. Usein pronominilla viitataan johonkin, mikä on edellä mainittu, ja sanaa, johon se täten viittaa, sanotaan pronominin korrelaatiksi. Suomen kielessä pronominia taivutetaan sijan ja luvun mukaan. Indoeurooppalaisissa kielissä sitä voidaan taivuttaa myös esimerkiksi suvun eli genuksen mukaan.

PRONÚME ~ n. 1) gram. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce țin locul unor nume.

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care ţine locul unui substantiv atunci cînd participanţii la dialog cunosc sau înţeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta.

În limba română pronumele se clasifică după cum urmează.

Clasă Exemple
Cu forme personale
Pronume personal eu, voi, el, dânsul
Pronume personal, de politeţe dumneavoastră, dumneata, dumnealui
Pronume reflexiv se, sine, îşi
Pronume posesiv (ai) mei, (al) său, (a) sa
Pronume de întărire însumi, înşivă
Fără forme personale
Pronume demonstrativ acesta, ăsta, aceea, acelaşi
Pronume interogativ cine, ce, care, cît
Pronume relativ care, ceea ce, cine
Pronume nehotărît unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunul
Pronume negativ nimeni, nimic

.

.

Suomen pronominityypit

  • Persoonapronomini:

minä, sinä, hän, me, te, he

  • Demonstratiivipronomini:

tämä, tuo, se, nämä, nuo, ne

  • Relatiivipronomini:

joka, mikä (viittaa edellä olevaan sanaan tai lauseeseen: „tyttö, joka oli…”), kuka

  • Interrogatiivipronomini – kysyvä pronomini:

kuka, mikä, kumpi, kumpainen, ken

  • Indefiniittipronomini[→ Kvanttipronomini]:

joka (päivä), jokainen, joku, jompikumpi, kukaan, kenkään, mikään, kumpikaan, kumpainenkaan, eräs, kaikki, molemmat, moni, muu, muutama, sama, samainen, toinen, muuan, itse (hän itse teki sen), ainoa

  • Refleksiivipronomini:

itseni, itsesi, jne. (hän satutti itsensä) + possessiivi

  • Resiprookkipronomini:

toinen (toinen toistaan; toinen toistansa.) + possessiivi

  • Kvanttipronomini:

joku, jokin, jompikumpi, eräs, muuan, yks(i), kaikki, koko, jokainen, kukin, itse kukin, kumpikin, molemmat, kukaan ~ mikään, kuka ~ mikä tahansa, vaikka kuka ~ mikä, kukakin ~ mi(kä)kin, muutama, jokunen, harva, moni, monta, usea

.

Din Iso suomen kieliopi citire:

Pronomini on sanaluokkanimitys luvussa ja sijassa taipuville nomineille, jotka eivät ole kuvailevia (kuten adjektiivit ovat) eivätkä juurikaan luokittavia (kuten substantiivit). Pronomini ilmaisee esimerkiksi, onko sen määrittämän substantiivin tarkoite tunnistettavissa vai ei ja millä tavoin; luokittavaa sisältöä on vain se, että eräät pronominit osoittavat, puhutaanko ihmisestä vai muusta: kuka vs. mikä, yleiskielen hän, he vs. se, ne sekä osittain joku vs. jokin. Pronominien sanaluokan jäsenet ovat tyhjentävästi lueteltavissa (tosin rajatapauksiakin on). Monilla pronomineilla tai pronominiryhmillä on myös yksilöllisiä taivutuksen tai syntaktisen käyttäytymisen piirteitä. Syntaktisesti pronomineja yhdistää se, että ne saavat muihin nomineihin verrattuna vain vähän määritteitä, jotkin eivät lainkaan. (→ § 713.)

Pronominit ovat nomineja, joilta puuttuu muiden nominien luokittava ja kuvaileva merkitys. Pronominien avulla käsitellään puheenalaisia tarkoitteita luokittamatta niitä leksikaalisesti. Substantiivi, esim. kissa, kertoo puhuteltavalle tarkoitteen lajin. Sen sijaan pronomini se, tuo tai joku kertoo, onko tarkoite tunnistettavissa ja millä tavoin, mutta se, että kyseessä on kissa, käy ilmi vain kontekstista. Jos pronominilla on luontaisia piirteitä, jotka kertovat tarkoitteen luokasta, ne ovat hyvin yleisiä: pronomini voi mm. osoittaa, puhutaanko ihmisestä vai muusta. Tällaisia ovat kuka ja mikä, yleiskielen hän, he ja se, ne sekä osittain joku ja jokin.

Pronominit muodostavat suppean, lueteltavan luokan (rajanvedoista » § 766 – 768). Yksittäisillä pronomineilla ja pienillä pronominiryhmillä on omanlaisiaan piirteitä sekä taivutuksessa (» § 100 – 104) että syntaktisessa käyttäytymisessä. Syntaktisesti pronomineille on yhteistä, että ne saavat muihin nomineihin verrattuna varsin rajallisesti laajennuksia, jotkin eivät lainkaan.

Pronomineja ovat

persoonapronominit (minä, sinä, hän, me, te, he),

demonstratiivipronominit (tämä, tuo, se, nämä, nuo, ne),

refleksiivipronominit (itse+possessiivisuffiksi),

resiprookkipronominit (toinen toinen+possessiivisuffiksi),

interrogatiivipronominit (esim. kuka, mikä, kumpi),

relatiivipronominit (joka, mikä, kuka) ja

kvanttoripronominit (esim. joku, jokin, eräs, yks(i), kaikki, kukin, kukaan ~ mikään, moni, monta, usea).

.

În plus, susnumita gramatică mai cunoaște și alte genuri de pronume, unele abia inventate, cu denumiri mai sofisticate.

anaforinen pronomini § 714

ekspletiivinen pronomini tai partikkeli § 915

logoforinen pronomini (hän, he referoinnissa) § 1469

relatiivisana (eli pronomini, proadverbi tai proadjektiivi) § 738

.

.

demonstratiivipronomini ● pronume demonstrativ ■ demonstrativpronomen , demonstrativt pronomen

indefiniittipronomini ● pronume nehotărât ■ indefinit pronomen

interrogatiivipronomini, kysyvä pronomini ● pronume interogativ ■ interrogativt pronomen

persoonapronomini ● pronume personal ■ personligt pronomen

possessiivipronominit, omistuspronomini ● pronume posesiv ■ possessivt pronomen

pronominit ● pronume ■ pronomen

refleksiivipronomini ● pronume reflexiv ■ reflexivpronomen, reflexivt pronomen

relatiivipronomini ● pronume relativ ■ relativpronomen, relativt pronomen

resiprookkipronomin ● pronume reciproc ■ reciprokt pronomen

.

Pronominit taipuvat kuten muutkin nominit luvussa ja sijassa. Eräät pronominit ovat luonteeltaan substantiivisia: ne käyttäytyvät lauseessa itsenäisinä sanoina. Esim. Tämätuo on kirja. Hän on taitava laulaja.

Toiset pronominit ovat luonteeltaan adjektiivisia: ne käyttäytyvät kuten adjektiiviattribuutit pääsanan yhteydessä. Esim. Asun tässä talossa. Millä kadulla asut?

.

Pronumele negativ – Kielteinen pronomini

.

Pentru că la clasificarea românească, de mai sus, apare pronumele negativ (nimeni, nimic), am putea spune că și în finlandeza, apar forme negative ale pronumelor; sunt cele care conțin particula (uneori este chiar terminație) –kAAn. De exemplu perechile kukakukaaan; mikämikään; kumpikumpikaan. Pentru întărirea negației, desigur, forma negativă a pronumelui poate fi însoțită de verbul de negație ei adică ei kukaan, ei mikään, ei minkäänlainen ș.a.m.d.

Invers, plecând de la forma negativă, putem forma o pereche pozitivă întărită cu terminația -kiin. Kumpikaan – kumpikin.

Vezi pagina Construcții cu -kin, -kAAn

.

Introdus  / lisätty 26.5.2010

Actualizat / päivitetty 15.6.2011

Actualizat / päivitetty 3.6.2013

.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: