Blogulblog's Blog

14/12/2010

Exercițiu de scris cu stânga

Filed under: Ba una, ba alta — blogulblog @ 16:41

Exercițiu de scris cu stânga: Terorismul aproapelui

.

.

„Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți” ne învață morala religioasă. În zilele noastre, din păcate, fluxul este doar într-un singur sens, nici prin cap nu i-ar trece aproapelui să mă iubească, mai ales dacă nu-s de-ai lui.

Terorismul, termen la modă, pare să fie de multe, multe feluri. Despre cele mai sângeroase citim zilnic în ziare până la saturație și asta ne ține mereu cu mâna pe clanță. Dar nu despre terorismul ăsta vreau să scriu, îl las celor mai pricepuți decât mine, ci despre alt terorism mai casnic.

Şi despre terorismul din familie se scrie mult dar și asta doar unidirecțional, după anumite șabloane împământenite, părinții își terorizează copii dar nu și copii părinții, soțul își terorizează soția dar nu și invers. Cu chiu cu vai s-a acceptat în codul penal că și o femeie poate viola un bărbat dar, ca balanța oarbei Justiții să nu se încline prea mult în vreo direcție nepotrivită, s-a adăugat imediat că violul poate avea loc și în familie, dacă cineva motivează că are durere de cap, de exemplu. Privind de pe margine o astfel de familie mai c-aș zice că toți se terorizează între ei și asta le dă o satisfacție deosebită.

Mai există un terorism de stat, practicat în toate colțurile lumii, despre ăsta se vorbește în șoaptă sau deloc. Resemnații gândesc că ce folos, qui prod est?, vorba poetului, „ce e scris și pentru noi …”.

Subiectul postării mele este un terorism de toate zilele a cărui victimă, ca la terorism în general, poate cădea oricine.

Să presupunem că încă din fragedă tinerețe ți-ai păstrat obiceiul să te bărbierești în fiecare dimineață și, apoi, să folosești o loțiune de calitate după ras, cu un parfum discret care dispare după câțiva pași făcuți prin casă. Pe drum către stația de autobuz dispare, sigur, orice urmă de parfum. Odată urcat în autobuz, prinzi un loc la margine de bancă și te așezi. Lângă tine, în picioare, se postează o fâță cu o geantă mare pe care aproape că ți-o pune în brațe. Ridici puțin privirea și o vezi că se agită, apoi spune că este alergică la parfumuri și că tu trebuie să te muți de-acolo. Logica cea de toate zilele te-ar îndemna să-i spui că dacă nu-i place să se mute ea dar, cum simți în ceafă privirile tăioase ale celorlalți călători, te ridici și, intuind urmarea, te muți mai încolo. Cu coada ochiului observi cum, victorioasă, fâța de aruncă pe locul proaspăt eliberat.

În altă zi, știind că vei călători cu autobuzul, după bărbierit nu-ți mai dai cu nimic sperând că, astfel, nu vor mai fi nici reproșuri. Te sui în autobuz, găsești o bancă goală și te așezi la geam. Până să te dumirești, fâța se așază lângă tine cu geanta ei. Te gândești, acum că are loc și nu e niciun miros, n-are ce s-o deranjeze. Tristă iluzie. Îți privește fața proaspăt rasă, începe să se agite și să-și căute acoliți printre călători înainte ca să te someze să te muți. Logica cea de toate zilele, cum că dacă nu-i place să se mutea ea, că tu mai beneficiezi și de dreptul primului ocupant, jus primum occupandi, astea toate poate altundeva, dar aici n-ajută la nimic. Călătorii sunt solidari cu firava, plăpânda ființă pe care tu o terorizezi cu mirosurile tale. Suomalaiset pitävät yhtä – finlandezii sunt uniți. Cum la următoarea tot trebuia să cobori, te ridici și te îndrepți spre ușă și observi cum firava și plăpânda ființă se mută la geam și cu un gest nonșalant aruncă geanta pe celălalt scaun ca să fie clar tuturor că acolo nu se mai așază nimeni. Călătorii zâmbesc satisfăcuți, ai noștrii înving întotdeauna. Hyvää Suomi!

Da, dar în minte îți încolțește gândul dulce al răzbunării. Din târg îți procuri o sticlă mare de colónie rusească din care-ți torni din belșug pe tine și, mâine la aceeași oră, te sui în autobuz și mergi tot traseul de la cap la cap. Este știut că este un miros pe care finlandezul îl suportă tăcut și la care nu îndrăznește să protesteze. Asta s-ar putea numi contraterorism.

.

.

Pentru că HyväYstävä m-a lăudat dar m-a și incitat cu remarca sa că ‚fâța’ din textul de mai sus e de sex feminin trebuie să precizez că teroriștii sociali întâlniți de mine sunt, precum faimosul ‚Curier’, de ambe sexe.

.

Finlandezii, ca și nemții, țin la salutatul cu strânsul mâinii – tervehditään kädestä. Mai zilele trecute un tinerel ceva mai copt, într-o întâlnire semioficială, îmi întinde mâna stângă. Am mare înțelegere pentru cei cărora le lipsește mâna dreaptă sau o au în ghips dar a lui părea teafără și la locul ei. Îi întind mâna dreaptă. Îmi răspunde zâmbind cu superioritate, olen vasenkätinen – sunt stângaci! Onneksi olkoon! – să-ți fie de bine! Itse olen oikeakätinen – eu sunt dreptaci. Da, dar noi stângacii suntem protejați. La replica asta îl întreb, n-ai citit ziarele? De ieri dreptacii sunt protejați!

.

Rehellinen seisova pöytäImage published without permission. That’s generally permitted for non-profit or educational purposes.

.

Pentru următoarele rânduri se cere o introducere mai largă, încă de pe vremurile bune trăite pe meleagurile astea, epoca de aur, de glorie a Finlandei, când găseai de toate, prețurile erau moderate, vânzătoarele drăguțe și politicoase, un telefon la autorități la care răspundea imediat chiar persoana care-ți rezolva problema, un plic pus la poștă seara, sau chiar la vagonul poștal, ajungea a doua zi dimineața la destinatar, poșta ți se aducea la ușă, copii politicoși așteptau să le întinzi mâna după obiceiul mai sus pomenit, cuminți, silitori și respectuoși pentru că știau de frica părinților care le mai dădeau, după legea veche, câte o scatoalcă, nu se tăvăleau urlând prin magazine, nu-și reclamau părinții. Ehee, ce vremuri! Atunci puteai organiza acasă un mic festin, toată lumea era mulțumită și toți te pomeneau mult timp după aceea. Colegilor de serviciu le aduceam din călătoriile mele câte ceva – poskeen pantava – un dulce sau altceva, nu ca să mi-i câștig, pentră că mă simpatizau oricum, dar consideram că așa se cade, fiecare aducea ceva când venea din vacanță sau aniversa ceva. La o aniversare am vrut să comand un tort cu frișcă și căpșuni și m-am izbit de necunoașterea obiceiurilor pământene. La luatul comenzii m-a întrebat: montako munaa? – câte ouă? Luat prin surprindere mi-am depănat rapid cunoștințele despre muna, kananmuna, dacă ar fi vrut să-ntrebe pentru câte persoane, cum zice românul, de căciulă – per nenä ar fi zis altfel sau dacă zice doar muna întreabă oare câți bărbați sunt, da, dar sunt și femei, ce să răspund? Zic, cât mai multe să iasă bun. Nu, zice, cel mai mic tort e din două ouă, apoi patru, șase, opt sau zece, din peste zece ouă nu fac pentru că nu am tavă așa mare. Așé, dară. Păi cât vine de persoană? Un ou la două persoane! Vezi ce ușor era?

.

Dar hai că te-am plictisit cu introducerea, HyväYstävä, să trec la subiectul nostru cu terorizarea socială.

Toate cele de mai sus au rămas de domeniul trecutului. În ziua de azi nici prin cap nu-ți poate trece să mai faci așa ceva, mai ales acasă. Dacă, prin absurd, ai îndrăzni totuși să purcezi, mai întâi ar trebui să faci o listă cu diverse coloane pentru invitați. Cutare este vegetarian, altul este chiar vegan, intoleranța la lactoză apare tot la al doilea sau la al treilea invitat, cei cu celiachie vor prăjituri fără gluten, cei cu tensiune, fără sare, cei cu colesterolul crescut, mâncare adecvată, supraponderalii, fără niciun fel de mâncare, nu mai zic de diabetici. Renunți la frișcă și pui ciocolată amăruie și alune. Ba nu! Cineva are alergie la ciocolată, altul are la alune. Alte alergii ba la produse lactate, ba la ou sau la pește și Dumnezeu știe la mai ce. Dacă mai ai și vreun invitat de prin orientul mai apropiat sau mai depărtat, ești un om făcut. Nici măcar la cafea nu poți să-i chemi pentru că nu toți beau cafea, unii beau ceai, dar nu orice fel de ceai, beau din ăla de care tu n-ai. Nici cu îndulcitul lichidelor astea n-o scoți la capăt. Cine nu vrea zahăr nu vrea nici aspartam că face rău, zaharina nu-i place că are gust rău, dacă n-ai las’ c-o beau așa amară (așa-mi trebuie!). Cine vrea zahăr întrebă, dar din ăla brun, nerafinat, n-ai? Persoanele mai în vârstă beau cafeaua sorbind-o din farfurioară peste zahărul cubic sirkku ținut între dinți. Pulmu nu e bun că se topește prea repede, dacă n-ai las’ c-o beau așa amară (așa-mi trebuie!). Parcă-ți auzi vorbe după aia – perästä kuuluu – dacă nu putea să ne dea de mâncare de ce ne-a mai chemat? Sunt cei care te terorizează cu preferințele lor, cu drepturile lor, fără să se gândească la ceilalți invitați sau la posibilitățile casnice de aranjat o astfel de masă care să mulțumească pe fiecare. Sunt cei care acum câteva zeci de ani au învățat cum că tăvălindu-se prin magazin își pot face vrerea (a-și impune voința – saada tahtonsa läpi, pitää päänsä). Mai că-ți vine să le pui în mână cât-un pol să-și cumpere fiecare ce-i place. Ce vremuri erau când un tort cu frișcă și căpșuni era bun pentru toată lumea; de muna să nu mai vorbim.

Şi ca o completare, ideea n-ar fi chiar imposibilă. Am fost cândva la o nuntă la Haifa, în Israel, nuntă ținută la un restaurant unde am petrecut și am mâncat toți împreună, dar fiecare a comandat (și plătit) ce i-a plăcut, pentru că nu toți au ținut să mănânce cușer.

.

Image published without permission. That’s generally permitted for non-profit or educational purposes.

.

Introdus  / lisätty 14.12.2010

Actualizat / päivitetty 15.12.2010

Actualizat / päivitetty 4.3.2015

Actualizat / päivitetty 1.4.2015

.

Anunțuri

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: